Răbdarea lui Dumnezeu


Rabdarea lui Dumnezeu

Odată, teologul David Wells din Boston a intrat într-o discuție despre mersul la biserică cu unul dintre asistenții săi. Acesta se plângea despre calitatea mesajelor afirmând: „Auzi tot felul de predici despre cum să fii fericit în Isus, cum să ai o căsnicie bună, cum să mărturisești la alții Evanghelia, cum să te rogi și tot așa… dar nimic despre Dumnezeu”. Mă regăsesc în pielea acestui personaj gândindu-mă că din anul 1991, când chemarea eficientă a lui Dumnezeu m-a adus la viață, până în acest moment nu am auzit predicată nicio serie a atributelor lui Dumnezeu. Ochilor mei le-a fost dat să citească mai multe cărți pe această temă, însă urechile au fost văduvite de acest privilegiu.

Dumnezeu i-a cerut predicatorului Isaia să facă din munții înalți ai Israelului un amvon pentru a striga către popor, „Uitați-L pe Dumnezeul vostru!” Profetului i-a fost atribuită menirea de a reaminti poporului despre cine este Dumnezeu. Of, cât mi-aș fi dorit să fi avut și eu în anii mei de început ai credinței un astfel de predicator care să facă din amvon locul în care să proclame: „Dumnezeu este plin de răbdare. Să vi-o descriu!” Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt smerit întru totul când citesc versete precum acestea: „Domnul, Domnul Dumnezeu, este milostiv și binevoitor, încet la mânie și plin de îndurare și credincioșie” sau „Domnul este încet la mânie și plin de îndurare, iertând nedreptatea și păcatul” sau „Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, îndurător și milos, încet la mânie și plin de bunătate…” sau „Tu însă, Stăpâne, ești un Dumnezeu milos și binevoitor, încet la mânie, plin de îndurare și credincioșie!” (Ex. 34:6; Neem. 9:17; Num. 14:18; Ps. 86:15)

Mila se uită la om și vede starea deplorabilă a acestuia, pe când răbdarea îl vede asemenea unui încălcător de lege. Mila deplânge starea lui, iar răbdarea permite păcatul care l-a dus pe acesta în starea lor deplorabilă, dând naștere, surprinzător, la mai mult păcat.

Câteva aspecte despre natura răbdării divine

a. Răbdarea este parte a bunătății și milei divine, și cu toate acestea diferită. În primul rând, diferența dintre milă și răbdare constă în felul în acestea se raportează la obiectul mâniei lui Dumnezeu. Mila se uită la om și vede starea deplorabilă a acestuia, pe când răbdarea îl vede asemenea unui încălcător de lege. Mila deplânge starea lui, iar răbdarea permite păcatul care l-a dus pe acesta în starea lor deplorabilă, dând naștere, surprinzător, la mai mult păcat. Ne este teamă uneori să ducem implicațiile până la capăt, însă prin faptul că Dumnezeu are răbdare și ,,tolerează” creația mai mult păcat se înfăptuiește. Am spune noi, că Dumnezeu nu ar trebui să amâne niciun moment distrugerea omului, cu toate acestea El o face pentru că este diferit de noi. În al doilea rând, răbdarea diferă de bunătate prin natura obiectului. Bunătatea este arătată față de toate lucrurile create, pe când răbdarea este arătată doar omului. De exemplu, Dumnezeu nu arată răbdare îngerilor care au căzut (2 Pet. 2:4).

b. Răbdarea slujește planului suveran al lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu face, face pentru a-Și împlini scopul suveran și pentru a se proslăvi pe Sine. În primul rând, Dumnezeu alege să nu se lase provocat de om dovedind în felul acesta puterea pe care o deține. Nimeni nu este ca El! Oare ce este mai ușor? Să te lași purtat de val și să urli păcătos la copiii tăi neascultători, sau să te stăpânești și să fii încet la mânie și plin de blândețe? Cred că nu degeaba spune proverbul, „cel încet la mânie este mai valoros decât cel puternic și cel stăpân pe sine – decât cel care cucerește o cetate” (Prov. 16:32). La pas cu acest principiu, poate într-unul dintre cele mai controversate pasaje ale NT, Pavel spunea: „Și ce dacă Dumnezeu, dorind să-Și arate mânia și să-Și facă cunoscută puterea, a avut răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, pregătite pentru distrugere?” În al doilea rând, Dumnezeu alege să manifeste răbdare conform voii Sale. Dumnezeu nu pierde și nu câștigă nimic de pe urma creației Lui. Nu câștigă de pe urma celor care ajung în Cer și nu pierde de pe urma celor care ajung în Iad. Dumnezeu își ia gloria din orice lucru care se întâmplă, pentru că orice lucru care se întâmplă are loc conform planului și voii Sale. Răbdarea slujește acestui plan al lui Dumnezeu. Răbdarea lui Dumnezeu se manifestă cât și cum vrea El. Răbdarea nu întârzie și nici nu se sfârșește prea devreme niciodată. Ea se conformează voii suverane a lui Dumnezeu pentru că izvorăște din ființa Sa.

c. Răbdarea are rolul ei în arătarea harului și împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu. Pavel spunea tânărului Timotei: „De aceea mi s-a arătat milă, pentru ca în mine, cel dintâi, Cristos Isus să-Și poată arăta toată îndelunga Lui răbdare, făcând din mine un exemplu pentru cei ce urmează să creadă în El pentru viață veșnică.” (1 Tim. 1:16). John Flavel spunea, „Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este o abilitate sau o putere în Dumnezeu nu doar de a întârzia executarea mâniei Lui pentru o vreme față de unii, dar să o întârzie cu scopul de a arăta har prin mântuirea unora.” Petru, poate după ce a gustat în diferite contexte din dulceața răbdării lui Dumnezeu a spus: „Domnul nu este încet în a-Și împlini promisiunea, așa cum înțeleg unii încetineala, ci are răbdare cu voi și nu dorește să piară vreunul, ci toți să ajungă la pocăință. Considerați răbdarea Domnului nostru ca fiind mântuire, așa cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea care i-a fost dată.” (2 Pet. 3:9,15)

De ce manifestă Dumnezeu așa de multă răbdare?

Pentru a-și împlini scopurile și pentru ne conduce la pocăință (cf. Rom. 2:4). Așadar, fie ca fiecare zi care trece să ne aducă aminte că Dumnezeu lucrează și să ne îndemne să proclamăm asemenea lui Isaia, „Uitați-L pe Dumnezeul vostru!”