Stingându-mă ca El să strălucească – Matei 13:53-14:13


| Text biblic: Matei 13:53-14:13 | Serie: Evanghelia după Matei

Ne apropiem cu pași repezi spre ultima secțiune a scrierii lui Matei, care relatează ultima sută de metri a lui Isus spre cruce. Pasajul începe foarte clar: De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim să pătimească. (Matei 16:21 NTR) Însă, înainte de toate, Isus continuă să Își dezvăluie identitatea, iar diverși oameni din contextul contemporan Lui să se pronunțe cu privire la aceasta. Ați observat pasajul dinaintea versetului 21 din Matei 16? Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. Parcă încă de la începutul Evangheliei, Matei ne conduce către acest punct, redându-ne puncte de vedere diferite ale mulțimilor: Isus este un mare Profet, Fiul lui David, slujitorul lui Beelzebul, este doar un Om, este Ioan Botezătorul… iar într-un final vedem și ce cred ucenicii, sau cel puțin ce afirmă Petru. Matei își conduce cititorii către punctul în care trebuie să vadă că Isus este împlinirea tuturor scrierilor Vechiului Testament. Trebuie să vadă și să înțeleagă adevărata identitate a lui Isus. Parcă Matei își întreabă cititorul: „Acum vezi? El este!…”

După ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo şi a venit în patria Lui. El a început să le dea învăţătură oamenilor în sinagoga lor, în aşa fel încât aceştia erau uimiţi şi se întrebau: „De unde are Acest Om înţelepciunea aceasta şi puterea de a face minuni? Oare nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui, iar Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu sunt oare fraţii Lui? Şi surorile Lui, nu sunt oare toate printre noi? Atunci de unde are Acest Om toate aceste lucruri?“ Și astfel, ei se poticneau în El. Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria şi în casa lui.“ Şi n-a făcut multe minuni acolo din cauza necredinţei lor. (Matei 13:53-58 NTR)

Isus se întoarce în patria Lui și ne arată că realitatea cruntă a Vechiului Testament încă este aceeași: profetul nu are onoare în propria-i țară, printre ai lui. Când citești aceste cuvinte ale lui Isus, îți aduci aminte de profeții Vechiului Testament care au fost omorâți de oamenii cărora le slujeau – lucru care se va întâmpla în cele din urmă și în cazul lui Isus. Dacă oamenii din alte ținuturi au afirmat lucruri mai uimitoare despre Isus, pentru oamenii locurilor natale ale lui Isus El nu este decât un OM. Înțelept și cu putere, dar doar un OM. Matei ne precizează că ei se poticneau în Isus. Traduceri în engleză aleg să spună că ei se simțeau jigniți sau ofensați de El (grecește skandalizo). Cu ce oare îi indigna Isus așa de tare?

Matei nu se oprește cu relatarea aici. În contextul aceasta ni-l introduce pe Irod, care era speriat de gândul că Isus este Ioan Botezătorul înviat din morți – lucru pe care îl mai afirmau și alții. Irod nu inventează, ci el preia zgomotul confuz al vocilor mulțimilor. Vom vedea mai târziu că și ucenicii Îi spun lui Isus că unii cred că El este Ioan Botezătorul. Este de neînțeles când te gândești la toate afirmațiile pe care Ioan Botezătorul le-a făcut cu privire la identitatea lui Isus atunci când era în viață. Matei dovedește printr-un exemplu practic cuvintele lui Isus, introducând detalii cu privire la moartea lui Ioan Botezătorul, eveniment care a avut loc cu puțin timp în urmă.

În vremea aceea tetrarhul Irod a auzit veşti despre Isus şi le-a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat dintre cei morţi şi de aceea lucrează aceste puteri prin el!“ (Matei 14:1-2 NTR)

Această veste era una proastă pentru Irod! Irod Antipa era unul dintre fiii lui Irod cel Mare. Era unul dintre tetrarhi. O regiune era împărțită în patru, iar Irod este guvernator peste acest sfert de teritoriu. Tetrarhul nu era un rege; tetrarhii erau îngăduiți și responsabili față de Cezar. Acum interesant este că cezarul îi lăsa uneori pe acești tetrarhi să se auto-intituleaze împărați în ținuturile lor, detaliu care vedem că apare și în textul nostru cu privire la Irod. Irod Antipa, asemenea tatălui său, este un criminal și un om foarte corupt. Nu este îndrăgit de popor, pentru că trăiește în păcat cu o femeie care nici măcar nu este evreică.

Irod aude vești cu privire la puterea lui Isus și crede că Ioan Botezătorul s-a întors – și este înspăimântat. De ce este Irod așa de îngrozit de gândul aceasta? Matei ne redă motivul: Ioan în ochii lui Irod era cel mai mare dușman.

Căci Irod îl arestase pe Ioan, îl legase şi-l pusese în închisoare din cauza Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, deoarece Ioan îi zicea: „Nu-ţi este permis s-o ai de soţie!“ Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de mulţime, pentru că oamenii îl considerau pe Ioan un profet. Însă, la aniversarea zilei de naştere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea invitaţilor şi i-a plăcut lui Irod, aşa că el i-a promis cu jurământ că-i va da orice va cere. (Matei 14:3-7 NTR)

Pasajul acesta ne oferă multe detalii cu privire la situația politică. Filip era fratele lui Irod. Irod poftește, iar apoi ajunge să trăiască cu soția fratelui său. Istoria ne redă câteva detalii interesante: Irod se duce în Tiberia pentru a se întâlni cu Cezarul și se pare că atunci îi cere împăratului câteva favoruri: să fie numit regele regiunii și… soția lui Filip.

Versetul 4 – Ioan Botezătorul adresează public această problemă și tot public îl condamnă pe Irod.

Acum narațiunea lui Matei ne oferă și mai multe detalii cu privire la stilul de viață păcătos al lui Irod, care cu siguranță era disprețuit de mulțime pentru obiceiurile lui neiudaice.

Versetul 5 – Irod voia liniște în teritoriul său și de aceea îi era teamă să-l omoare pe Ioan. Ar fi făcut-o, își dorea, dar s-ar fi făcut prea multă vâlvă.

Versetele 6, 7 – Matei, un autor evreu care scrie probabil unor destinatari cu origini evreiești, înțelegea, iar aceștia înțelegeau și ei foarte bine aceste detalii. Irod acționează aici asemenea unui mic Cezar.

  • Aniversarea zilei de naștere – evreii NU sărbătoreau zilele de naștere.
  • Fata a dansat înaintea invitaților – evrei NU aveau astfel de dansuri; la ei, dansurile sunt comunitare.
  • Regele nu face niciodată un jurământ în felul acesta.

Îndemnată de mama ei, ea i-a zis: „Dă-mi aici, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!“ Regele s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor şi a invitaţilor săi, a poruncit să-i fie dat ce a cerut şi a trimis să fie decapitat Ioan în închisoare. Capul lui a fost adus pe o farfurie şi dat fetei, iar aceasta l-a dus mamei sale. (Matei 14:8-11 NTR)

Textul acesta te duce cu gândul la Izabela, deși nu știu dacă aceasta a fost intenția lui Matei.

ACEST TEXT NU PARE UN TEXT BUN DE PREDICAT DE ZIUA MAMEI, DEȘI POATE AR TREBUI!

Împăratul este întristat pentru că s-a pus într-o situație politică complicată.

Tăierea capului lui Ioan Botezătorul

Evreilor li se permisese de către Roma pedeapsa capitală: omorau cu pietre. Pedeapsa capitală folosită de romani era răstignirea. Însă de data aceasta avem o pedeapsă capitală diferită: umilitoare, menită de a lăsa victima fără onoare… Ne duce cu gândul la ceea ce spunea Isus puțin mai devreme.

Acesta nu era modul în care ar fi făcut-o un împărat evreu. Se adunau lucruri pe lista lui Irod pentru care nu ar fi fost acceptat ca împărat.

Versetul 11 – Sfârșitul Banchetului, ultima farfurie, desertul… Nu este un happy ending! De fapt, nu se putea mai rău!

Ucenicii lui Ioan au venit, i-au luat trupul şi l-au înmormântat. Apoi s-au dus şi L-au anunţat pe Isus. Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, casă fie doar El singur. Dar când mulţimile au aflat lucrul acesta, au ieşit din cetăţile lor şi s-au luat după El pe jos. (Matei 14:12-13 NTR)

Curajul ucenicilor lui Ioan – Ucenicii aceștia fac ceea ce ar fi făcut Ioan. Ioan toată viața lui a trăit pentru a-L arăta pe Isus, micșorându-se tot timpul pentru ca Isus să strălucească și să se vadă mai puternic. Ucenicii lui Ioan devin ucenicii lui Isus.

Irod crede că Ioan Botezătorul este cel mai groaznic coșmar, dar habar nu are cine este de fapt Isus. Irod crede că Ioan este o problemă; habar nu are că Isus va deveni o problemă mai mare pentru el.

Dacă ne-am uita la acest pasaj, am putea să gândim că Ioan Botezătorul a eșuat în lucrarea lui. Dar prin lentilele Evangheliei, Ioan a sfârșit așa cum trebuia: Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig!