Solus Deus. Ordo Salutis în Gândirea Reformată


| Tematică: Lucrarea Duhului Sfânt

Notă introductivă la Solus Deus. Ordo Salutis în Gândirea Reformată:

Istoria acestei cărți a început în 2009. Cele mai multe pagini ale cărții curente sunt regăsite în dizertația susținută în acel an. De curând am realizat că subiectul cărții poate fi unul folositor publicului larg așa că am hotărât publicarea ei în format electronic. Formatul final este asemănător unuia de studiu tocmai pentru că tema examinată consider că este una devoțională. Ce gând poate aduce mai multă laudă buzelor noastre decât tocmai acela al proslăvirii unui Dumnezeu suveran în mântuirea omului păcătos și nevolnic.

Din Introducere:

„Istoria nu este doar o înșiruire de elemente sau de ipostaze în diferite domenii, ci este amprenta Creatorului. Vedem cum istoria ne-a descoperit intenția, planul şi caracterul Aceluia care a conceput totul. Există o anumită ordine în haos pe care omul nu o pricepe, dar pe care o acceptă sau ar trebui să o accepte indiferent de cât de irațional pare. Există pași pe care omul îi face şi nu îi poate înțelege în lumina celor cotidiane. Deși omul nu vede de cele mai multe ori licărirea de la capătul tunelului, acesta continuă să spere şi să își continue cursul. Fenomene noi au apărut și cu toate acestea timpul le-a făcut deja uitate. Personaje noi au jubilat pe scenă, dar efemerul a făcut uitată umbra lor. Ideologii noi şi-au făcut locul, dar deceniile le-a făcut uitate. În toată această dinamică Dumnezeu a rămas același – imuabil, consecvent şi nepărtinitor. Istoria nu Îl influențează în nici un fel pe Dumnezeu, ci mai degrabă El este Cel care o orchestrează, care o aranjează şi guvernează totul după bunul Lui plac. Cultural sau social este greu de înghițit sau de digerat idea unui adevărat absolut și cu toate acestea el este personificat în Dumnezeu. Întrebările, nedumeririle și neînțelegerile noastre își găsesc răspunsul doar în El.

Fiecare perioadă a istoriei are trăsăturile ei unice, irepetabile şi definitorii. Deși există elemente comune între toate aceste intervale de timp, sunt şi multe distincții. Acum, în mileniul trei, ne uităm în urmă şi putem spune că a existat o întrepătrundere a evoluției cu involuția – toate au suferit modificări de la starea originală. După o privire de ansamblu asupra etapelor bisericii şi intereselor teologice ale acesteia putem vedea cu ușurință intențiile şi liniile doctrinare ale fiecărei perioade. Părinții bisericii s-au centrat în studiul lor asupra naturii lui Dumnezeu şi a persoanei lui Hristos. Majoritatea confruntărilor au avut în atenția lor aceste aspecte. În evul mediu orientarea teologică a avut în vedere harul sacramentelor. Tot în această perioadă însă împletirea politicului cu bisericescul a influențat negativ demersul dogmei creștine. Deși această perioadă din istorie s-a desfășurat de-a lungul unui mileniu, între secolul al V-lea şi al XVI-lea, nu a oferit prea multă bogăției teologică literară, în comparație cu alte perioade istorice. Nu degeaba specialiștii numesc această perioadă din istorie – „evul mediu întunecat”. Denumirea aceasta a fost preluată în literatură şi în istoriografia occidentală datorită cruzimii inchiziției, vrăjitoriei şi obscurantismului. Liderii spirituali ai vremii şi-au dedicat timpul în mare parte studiului înțelegerii îndreptățirii divine prin cele șapte sacramente. Îndreptățirea a fost percepută în perioada aceasta în termenii„a fi făcut drept” (nu declarat drept). Perioada modernă, începând cu secolul al XVI-lea, a adus alte orientări şi interese în teologie. Deși termenii au rămas uneori aceeași, au căpătat alte conotații. În perioada aceasta s-a scris şi vorbit mult despre pedagogia mântuirii. Reforma a tulburat apele acelor vremuri şi a oferit multe perspective noi în studiul dogmatic al scripturilor. Deși există elemente negative în legătură cu metodologia acestora, reforma a lăsat în urma ei o bogăție literară teologică imensă şi nu numai. Prin sacrificiul şi dăruirea lor ne bucurăm noi astăzi de studiul individual al Bibliei.

Sunt multe aspecte şi domenii biblice pe care aceștia nu le-au atins în studiul lor teologic. De exemplu, profețiile Vechiului Testament nu au constituit una dintre tematicile întâlnite în rândul reformaților. Foarte puțin dintre aceștia au fost interesați să descopere şi să aprofundeze adevărurile escatologice ale Scripturii. Preocuparea majoră a acestora a fost să răspundă sau să reformeze sistemul corupt şi păgân al bisericilor tradiționale statale, în speță cel al bisericii catolice. Biserica medievală a adăugat multe realizări umane la măreața lucrare a lui Hristos şi nu mai vedea posibilă mântuirea doar prin Hristos şi prin jertfa Lui. Aceasta era cea mai mare eroare teologică pe care reformații au subliniat-o. Motto-ul Solus Christus s-a născut pentru a repudia tocmai această eroare a bisericii tradiționale. Acești oameni ai lui Dumnezeu au înțeles contextul în care El i-a ridicat să slujească, iar mesajul lor a fost unul pe măsura chemării. Mă-ntreb, noi înțelegem așa de bine ca ei timpurile pe care le trăim? Dacă am privi la mesajul pe care îl proclamăm am spune că nu. Modul în care acești oamenii ai credinței au devenit relevanți pentru generația lor poate fi muza revigorării noastre spirituale. Privind la mesajul lor şi la stilul lor de viață putem păși cu mai multă încredere şi ne mai putem recupera din puterea de a săra. În cartea aceasta nu veți regăsi concepte şi principii din stilul lor de viață, însă veți putea descoperi un element esențial din mesajul lor: darul cel mai mare oferit vreodată omului – mântuirea. Perspectiva, frământările şi lungile lor discursuri cu privire la mântuire au dat naștere unor terminologii soteriologice nemaiîntâlnite în istorie până atunci. Deși unele aspecte se regăsesc în scrierile timpuri ale primelor veacuri, reformații sunt cei care au rumegat mult pasajele biblice cu privire la mântuire şi a modului în care aceasta se întâmplă în viața păcătosului. Probabil că și voi asemenea mie v-ați pus multe întrebări cu privire la natura, ordinea, intențiile, implicațiile mântuirii. După ce am trecut de pragul adolescenței am început să îmi pun o sumedenie de întrebări; unele dintre ele nu le puteam explica verbal și ele îmi tulburau sufletul. Uitându-mă acum în urmă ele sunau ceva de genul: Precedă credința nașterea din nou sau odată cu credința şi pocăința vine nașterea din nou? Sau când are loc înfierea? Ce treabă are sfințirea cu mântuirea? Este omul mântuit de două ori? Își poate pierde omul mântuirea? Care este partea omului în tot acest proces? Care este responsabilitatea divină şi cea umană? De fapt, toate aceste întrebări au pornit de la o problemă esențială pentru mine: De ce nu toți oamenii din biserică au aceeași bucurie dacă este același Duh Sfânt? De ce unii sunt pasionați pentru Dumnezeu, iar alții nu? Există posibilitatea ca unii să se înșele cu privire la nașterea lor din nou? La toate aceste frământări Dumnezeu prin Cuvântul Său a adus mângâiere.

Nu îmi doresc ca termenii folosiți în această carte să vă sperie. Nădăjduiesc însă ca principiile şi adevărurile biblice să vă provoace la o aprofundare mai serioasă a învățăturii Scripturii. De ce ați fi interesați de o astfel de temă? Motivele sunt nenumărate, însă sper ca prin răsfoirea acestor pagini, Duhul lui Dumnezeu să vă provoace la o cercetare minuțioasă a acestor realități ale Bibliei. În vremurile acestea, lumea cu ideologia ei efemeră dă tonul principiilor şi conceptelor de referință, însă nu mi-aș dori pentru nici unul dintre cei care vor frunzări această carte să nu dorească o schimbare a acestei tipologii. Prorocul Daniel a fost unul care a schimbat istoria prin dorința lui de a nu se conforma filozofiei veacului contemporan lui. Aprofundarea acestor adevăruri ale Scripturii s-ar putea să de-a naștere următorului Daniel, cel al secolului XXI. Unii poate ar spune: „Acestea sunt realități cu greutate … nu sunt pentru mine. Sunt doar la început”. Aceasta este una dintre cele mai rostite şi repetate minciuni ale secolului în care trăim. Realitățile, adevărurile şi învățăturile acestea sunt baza credinței noastre. Cei care nu stăpânesc cu claritate şi nu sunt copleșiți de aceste uimitoare, mărețe adevăruri ar trebui să se cerceteze, ar trebui să se smerească înaintea lui Dumnezeu şi să ceară îndurare. În mântuire vedem dragostea lui Dumnezeu, iar dacă perspectiva şi imaginea noastră legată de mântuire este una distorsionată atunci şi înțelegerea despre dragostea divină va fi la fel. Imaginea noastră despre Creator şi despre Mântuitorul păcătoșilor va fi una deformată, ștearsă şi fără valoare eternă.

Ordinea mântuirii … expresia aceasta poate să se referă la o aranjare a tuturor evenimentelor ce s-au scurs în timp şi spațiu din nou şi din nou în procesul mântuirii omului. Noe şi Avraam au experimentat ordo în același fel în care au experimentat Moise, David, Pavel, Augustin, Luther, Calvin. Ordo salutis, expresia în latină, analizează condiția inimii a membrilor bisericii şi declară că cei care aparțin lui Hristos nu vor cădea niciodată. Ordinea aceasta este una invizibilă şi individuală. Scopul acestei învățături este de-a lista evenimentele în viața transformată a individului. Ordo salutis încearcă să răspundă la întrebarea: „Ce relații există între toate aspectele mântuirii?”

De la reformați până în zilele noastre, teologii au încercat să dezvolte şi o pedagogie teologică a lui ordo salutis. Aceasta ne sugerează să privim Biblia ca pe o descriere intrinsecă a ceea ce face Dumnezeu în viața fiecărui individ. Pedagogia lui ordo este de fapt un răspuns la întrebarea „cum te-a mântuit Dumnezeu?”, o înșiruire a evenimentelor care descriu procesul nașterii din nou şi a rezultatelor acesteia. Moartea şi învierea Domnului Isus şi istoria legămintelor sunt bineînțeles fundamentul mântuirii păcătosului, dar binecuvântările ce au izvorât din moarte şi înviere constituie miezul pedagogiei sau al studiului acestuia. Mai mult chiar, această ordinea a procesului mântuirii descrie binecuvântările pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru copii Lui mai dinainte de întemeierea lumii. Dacă privim cu atenție la Romani 8: 29-30 vedem că binecuvântările mântuirii, adică ale chemării, îndreptățirii şi glorificării sau proslăvirii sunt rezultatul hotărârii eterne a lui Dumnezeu. Remarcăm astfel că mântuirea nu se oprește doar la planul uman-terestru, ci surprinde chiar şi decretele veșnice ale Dumnezeului nostru infinit. Am putea spune astfel că această ordinea a procesului de mântuire este asemenea unei elipse cu două focare sau puncte fixe: pe de-o parte decretele veșnice ale lui Dumnezeu, iar pe de cealaltă parte lucrarea divină în inima individului. Am putea concluziona așadar că ordinea procesul de mântuire a păcătosului își propune să descrie lucrarea decretelor veșnice în experiența individuală. Această învățătură zugrăvește întrepătrunderea eternului cu temporalul, a dumnezeirii cu planul uman. Ce poate fi mai măreț decât să afli cum Dumnezeul veșnic a planificat şi determinat evenimentele vieții şi națiunii tale. Dacă există tendința de a privi această tema doar ca pe una dogmatică lipsită de aplicativitate, cartea aceasta va demonstra că există o latură practică a acestei înșiruiri de evenimente cu implicații soteriologice. Studiul aprofundat al tuturor acestor fațete sau etape în mântuire aduce o înțelegere mai profundă a vieții de credință. Odată cu aprofundarea harului lui Dumnezeu, pentru că despre aceasta vorbim în mântuire, îi dăm Lui slava pe care o merită. Umanismul, lenea, indiferența, ipocrizia şi activismul religios au furat din gloria harului lui Dumnezeu. Imaginați-vă de câte ori nu am participat la jefuirea aceasta gravă a gloriei divine. Ce poate fi mai practic decât aceasta? Ce poate aduce o transformare mai radicală în viața mea şi a ta decât tocmai conștientizarea acestei realități?”


Publicat de: Biserica Logos București

Data publicării:

Nr. de pagini: 141