Torța franceză

Guillaume Farel (1489-1565)


Într-o predică din 1791, Lemuel Haynes a remarcat: „Nimic nu este mai evident decât că oamenii au prejudecăți împotriva evangheliei. Din această sursă cei care o apără se lovesc de atât de mult dispreț” (Predicatorul credincios, 25). Reformatorul francez Guillaume Farel a avut parte de porția lui de dispreț.

Un slujitor fervent al evangheliei, Farel și-a petrecut zilele promovând cauza protestantă, adesea în fața opoziției. Uneori, această opoziție provenea într-adevăr din prejudecăți față de evanghelie. Alteori însă, propria imprudență a lui Farel era de învinuit. John Calvin nota că Farel putea uneori să fie „luat de val de vehemența zelului său” (Calvin, 152). Combinând un temperament încăpățânat cu o preocupare profundă pentru evlavia biblică, Farel s-a luptat fără ezitare pentru credință și a avut un rol determinant în cauza reformei franceze timpurii.

„Papalitatea mi-a căzut de la inimă”

Născut în Gap, în Franța, în 1489, Farel a crescut într-un cămin catolic devotat. La 21 de ani, s-a înscris la Universitatea din Paris pentru a studia teologia. În timp ce se afla acolo, Farel l-a întâlnit pe învățatul umanist Jacques Lefèvre d’Étaples, un om a cărui devoțiune pentru Cristos l-a inspirat pe Farel.

Guillaume Farel

După absolvirea sa în 1517, Farel a început să predea la Collège du Cardinal Lemoine. Veștile despre eforturile reformatoare ale lui Luther în Germania au ajuns la el acolo, confirmându-i convingerea tot mai mare că închinarea și predicarea catolică se îndepărtaseră de rădăcinile lor biblice. Pe măsură ce a studiat Biblia timp de mai mulți ani, Farel a descoperit că „încetul cu încetul, papalitatea mi-a căzut de la inimă” (William Farel, 26).

Farel a demisionat din poziția lui de predare, iar în 1521 a început să promoveze mesajul reformei oriunde a putut. A predicat în Franța și în regiunile vorbitoare de franceză din Elveția, încrucișându-și drumurile cu Johannes Oecolampadius în Basel și cu Wolfgang Capito și Martin Bucer în Strasbourg. Farel era cunoscut pentru stilul său conflictual, care l-a determinat pe Oecolampadius să-i facă următoarea atenționare: „cu cât ești mai înclinat către violență, cu atât mai mult trebuie să lucrezi la a fi blând și să scazi tonul izbucnirilor tale de leu printr-un spirit de porumbel” (William Farel, 38).

Co-lucrătorul lui Calvin

În 1533, după o vizită fără succes în anul anterior, Farel și-a mutat rezidența în Geneva, intenționând să conducă orașul să adopte Reforma. Speranțele lui s-au împlinit în 1536, când Conciliul General din Geneva s-a aliat oficial cu protestantismul.

Chiar în același an a fost momentul faimos când Farel l-a convins pe Calvin să i se alăture în lucrare. Calvin era în trecere prin Geneva pe drum spre Strasbourg, cu intenția unei vieți liniștite în mediul academic. Farel a aflat de prezența lui Calvin în oraș și a încercat să-l convingă să rămână. Când rugămințile blânde s-au dovedit fără succes, Farel l-a amenințat pe Calvin cu judecata lui Dumnezeu. Cuvintele lui Farel și-au atins ținta. Calvin scria mai târziu: „În urma acestui blestem, am fost așa de cuprins de groază, încât m-am oprit din călătoria pe care o începusem” (William Farel, 69).

Decizia de a rămâne în Geneva a fost esențială pentru Calvin, pentru că, deși el și Farel au fost alungați din oraș în 1538 – cei doi se confruntaseră cu magistrații pe subiectul disciplinei bisericii – Calvin s-a întors la Geneva în 1541 și a slujit acolo pentru restul vieții sale. Farel s-a mutat la Neuchâtel, un oraș unde el și Antoine Froment introduseseră învățătura Reformei în 1530. Asemeni lui Calvin în Geneva, Farel s-a stabilit în Neuchâtel până la moartea sa în 1565.

Calvin și Farel au menținut o relație strânsă după timpul petrecut împreună în Geneva, corespondând cel puțin o dată pe lună timp de 20 de ani. Cei doi bărbați, împreună cu Pierre Viret din Lausanne, au format un parteneriat crucial care a ajutat la avansarea cauzei reformei franceze. Din nefericire, relația dintre Calvin și Farel s-a rupt atunci când, în 1558, Farel și-a anunțat logodna cu Marie Thorel, o adolescentă cu mai mult de 50 de ani mai tânără decât el. Deși se pare că nu a fost vorba de vreun comportament sexual necuviincios implicat, căsătoria a provocat un scandal din cauza diferenței imense de vârstă dintre cei doi soți. Prietenia lui Calvin cu Farel nu și-a mai recuperat niciodată strălucirea de dinainte.

Un iubitor și un luptător

Pe cât de asemănător cu un leu și de controversat a fost, totuși Farel a fost dedicat vitalității spirituale a vorbitorilor de limba franceză. El a publicat unele dintre primele lucrări ale Reformei disponibile în franceză, scriind un comentariu la Crezul Apostolilor și la Rugăciunea Domnească în 1524, precum și un rezumat al învățăturii reformate în 1529.

În scrierile sale, Farel a afișat un interes particular în ce privește tema rugăciunii. Într-un articol intitulat „Spiritualitatea lui Guillaume Farel”, Theodore Van Raalte susține că accentul pe care Farel îl punea asupra rugăciunii ne arată o parte din el care este prea adesea trecută cu vederea, o parte marcată de „evlavie profundă și dragoste pastorală”. Farel a fost în același timp un iubitor și un luptător, un pastor și un pugilist. Indiferent de defectele sale, această torță franceză a iubit evanghelia și și-a dedicat viața pentru a face cunoscute bogățiile ei.


Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.

Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.