Protestantul reconciliator

Wolfgang Capito (1478-1541)


| Text biblic: 2 Timotei 2:24-25 | Serie: Aici stăm - 500 de ani de Reformă | Tematică: Reforma

„Cum este Dumnezeu? Pe cine ar trebui să-l urmăm?” Mulți oameni trebuie să fi pus aceste întrebări în vremurile turbulente pe care noi acum le celebrăm ca fiind Reforma. Reformatorii, contra-reformatorii, umaniștii și anabaptiștii au avut dispute (și uneori s-au luptat unii cu alții) pentru a defini înțelegerea noastră asupra lui Dumnezeu și asupra Evangheliei Lui. Nimic nu ar putea fi de o importanță mai mare.

Mulți dintre oamenii care au depus eforturi împreună (sau unul împotriva altuia) în perioada Reformei Protestante sunt încă bine cunoscuți în secolul al XXI-lea. Dar lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o prin Reformă a inclus sute, chiar mii de participanți care sunt necunoscuți pentru mulți dintre noi astăzi. În acest grup se află Wolfgang Capito (1478-1541), un reformator care a dorit mai mult din Dumnezeu și a predicat Evanghelia în același timp în care promova pacea. Iar din acest motiv avea de multe ori dificultăți cu prietenii săi reformatori.

 

Începuturi umaniste

Wolfgang Capito s-a născut în Franța, în 1478. Tatăl lui Wolfgang, Hans, era un fierar sărac și econom. El prețuia educația și și-a trimis fiul la o școală latină, iar apoi la pregătire pentru a deveni doctor. Când Hans a murit în 1500, ultimele lui cuvinte erau o poruncă, atenționându-l pe Wolfgang ca nu cumva să devină în mod pripit preot.

Wolfgang Capito (1478-1541)

Pripit sau nu, Capito deja făcea pași în acea direcție. Abandonând medicina, el a studiat teologia. Mai specific, el s-a instruit ca umanist creștin, devenind studentul și prieten apropiat al lui Erasmus. Ca umanist, el era pasionat de textul biblic și de limbile biblice, dorea reforma creștinătății (în special a moralității liderilor și preoților ei) și tânjea după pace. În scurt timp, el a fost hirotonit pentru a sluji în Biserica Catolică.

Capito a fost trimis la Basel în 1515. Acolo, în Catedrala din Basel, el a fost încet-încet scos afară din Catolicism și din simplul umanism, înspre Reformă. În timp ce era în Basel, el s-a împrietenit cu Zwingli și a corespondat cu Luther. În această perioadă, teologia lui Luther l-a tulburat. La început, el l-a rugat stăruitor pe Luther să fie mai puțin ofensiv, în special la adresa papei.

De acest sfat Luther nu a ascultat! Chiar și așa, Capito a publicat cu înflăcărare lucrările lui Luther în Europa de nord în 1518. Totuși, fiind încă un umanist, Capito nu înțelegea cu adevărat. El a continuat să poarte un dialog cu Luther, iar apoi în 1522 a vizitat Wittenberg. Deși tulburat de tragicul păcat la care a fost martor acolo, totuși el a descoperit inima Reformei în Evanghelie – Dumnezeu i-a găsit inima.

 

O chemare la pace

Când Dumnezeu l-a transformat dintr-un umanist într-un reformator teologic, Capito a explicat lucrurile în acest mod: „Am trecut de partea papiștilor pioși și luteranilor care caută doar mântuirea sufletului și nimic temporal; și îi mustru chemându-i la unitate creștină, atât cât Domnul îmi dă har” (Wolfgang Capito, 94). Inima lui era acum a lui Dumnezeu. Totuși, pregătirea lui umanistă rezona adânc cu chemarea biblică la pace.

De-a lungul vieții, el a scris trei imnuri. Unul dintre ele a supraviețuit în cărțile de imnuri germane timp de secole și este intitulat „Dă-ne pace”:

Dă-ne pacea de care ducem lipsă,
În îndoieli și în necazuri.
Cuvântul Tău Tu nu întârzii să-l oferi,
Pe care noi îl câștigăm în mod necuviincios.
Cu foc și sabie, acest Cuvânt dătător de sănătate
Unii îl persecută și îl oprimă.
Unii cu gura mărturisesc adevărul
Fără evlavie sinceră.

Deși cuvântul lui Dumnezeu era predicat cu putere în toată Germania, în Franța și mai departe, totuși exista persecuție și oprimare dinlăuntrul Reformei, lucru care îl obosea pe Capito și îl trimitea pe genunchi în rugăciune – și la stiloul său. El a continuat să-i cheme pe Luther și Zwingli să găsească punctele comune în ce privește teologia Cinei Domnului și a cerut ca anabaptiștilor să le fie arătată milă.

De-a lungul vieții lui de reformator, mulți au interpretat apelul său la îndurare față de oponenții teologici ca și cum ar fi însemnat că el era de acord cu acei oponenți. Totuși, îndurarea nu este aceeași cu a fi de acord; faptul că el condamna violența, impunerea și chiar limbajul ofensator era o chemare ca oamenii lui Dumnezeu să nu interfereze în lucrarea Duhului Sfânt de a-i disciplina pe cei care se opun.

 

Slujitorul Domnului

„Cum este Dumnezeu? Pe cine ar trebui să-l urmăm?” Întrebări ca acestea încă sunt o provocare pentru lumea de astăzi. În timp ce căutăm să-i chemăm pe mulți la desfătare în Dumnezeul lui Luther și Calvin, am face bine să urmăm exemplul lui Capito și porunca Domnului: „Și robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, capabil să dea învățătură, să fie îngăduitor și să-i corecteze cu blândețe pe cei ce se împotrivesc, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoașterea adevărului” (2 Timotei 2:24-25, NTR)

Suntem chemați la o dedicare blândă și pașnică, chiar cu riscul de a fi neînțeleși.


Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.

Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.