Protestantul de luni dimineață

Thomas Becon (c. 1512-1567)


Deși aproape total ignorat în istoria bisericii, Thomas Becon a fost un pamfletar prolific, un autor foarte popular și un cleric evlavios din Anglia secolului al XVI-lea din timpul Reformei. Trăind în perioada domniilor turbulente ale patru monarhi din dinastia Tudor, Becon a slujit sub conducerea Arhiepiscopului din Canterbury, Thomas Cranmer, și a compus în jur de 50 de broșuri cu numeroase ediții ulterioare, care au continuat să fie tipărite 70 de ani după moartea lui.

Scrierile sale despre evlavie sunt relevante și de ajutor pentru toți creștinii, în mod special pentru cei care au tendința să-și împartă viețile în categoriile „sacru” și „secular”. Becon, fără a accepta astfel de împărțiri, i-a îndemnat pe creștinii din acele zile să urmărească evlavia în ritmul dat de rutina lor zilnică.

Pastor în ascunzătoare

Becon, născut în Thetford, Norfolk, în jurul anului 1512, a fost educat la Colegiul St. John din Cambridge, unde a fost atins profund de către și posibil convertit sub învățăturile influențate de luterani ale unuia dintre profesorii săi, Hugh Latimer. La absolvirea sa cu diplomă în teologie, Becon a primit două funcții clericale în sudul Angliei, însă după ratificarea celor Șase Articole în 1539 Henry al VIII-lea a vizat evanghelicii, acuzându-i de nesupunere și „erezie”. În consecință, Becon a fost arestat în 1541 pentru „doctrina diabolică și falsă” a sa.

După eliberare, Bacon a stat departe de atenția publică în pădurile din Kent, ascuns de către câțiva bărbați evanghelici care aveau legături la curtea regală. În această perioadă, Becon a publicat numeroase broșuri sub pseudonimul „Theodore Basil” pentru a evita detectarea de către autoritățile locale. Când cercetarea și supravegherea din partea magistraților locali a devenit și mai amănunțită din ordinul lui Henry al VIII-lea, Becon a fugit în zona de mijloc a Angliei, unde s-a ascuns timp de patru ani în munți, fără a publica vreo lucrare.

Exilul și întoarcerea acasă

Când Edward al VI-lea, în vârstă de nouă ani, prieten și apărător al Reformei din Anglia, a urcat pe tron în 1547, Becon a revenit din exil și s-a întors în Londra, unde a fost numit capelan la curtea regală. În aceeași perioadă, el a devenit rector al prestigioasei parohii din Londra, St. Stephen Walbrook.

Cu toate acestea, odată cu urcarea la tron a Mariei I în 1553, mulți evanghelici, inclusiv Becon, au fost arestați. El a fost în cele din urmă eliberat, însă, fără a-și asuma vreun risc, a fugit imediat la Strasbourg, unde s-a alăturat unei comunități formată din alți evanghelici englezi în exil. De acolo, el s-a mutat în Frankfurt, unde a ajutat la dezvoltarea unei noi liturghii pentru congregația engleză compusă din exilați. Când Becon s-a întors din Continent după ce Elizabeta I a venit la putere, el a fost numit într-o serie de poziții clericale, în principal în Londra, până la moartea sa în 1567.

Evlavie de zi cu zi

Una dintre ideile principale pe care s-a concentrat în pamfletele sale era modul în care creștinii puteau obține evlavia și cum să integreze acea evlavie în viața lor de zi cu zi. În primul rând, cuvântul lui Dumnezeu, pretindea Becon, este suficient pentru toți creștinii și este catalizatorul evlaviei. Becon și-a imaginat o comunitate engleză unde „oamenii pot să învețe chiar din fașă… să-L cunoască pe Dumnezeu, să înțeleagă cuvântul Lui, să-L onoreze în mod corect și să umble în căile lui sfinte” (Noua politică de război).

În al doilea rând, Becon i-a instruit pe creștini să-și privească viețile ca un stadiu continuu de închinare în care evlavia era arătată, chiar și în lucrurile obișnuite de luni dimineață. Pentru Becon, închinarea nu era limitată la întâlnirile de duminică. Nici nu era limitată la anumite discipline spirituale, precum citirea Bibliei sau rugăciunea. Închinarea, mai degrabă, era o activitate fără încetare care trebuia să fie întrețesută în liturghia vieții de zi cu zi: statul la masă, truda la locul de muncă, petrecerea timpului liber și retragerea la culcare.

Nicio muncă „seculară”

Becon a publicat două manuale de rugăciune care conțineau modele de rugăciuni pentru activități specifice ale programului zilnic. Unul dintre aceste manuale propunea modele de rugăciuni pentru cei cu ocupații specifice, incluzând aici magistrați, cler, comercianți, avocați, marinari, soldați, mame și copii. Becon susținea că o ocupație nu este mai esențială decât alta. El argumenta că munca pantofarului și a croitorului este la fel de crucială în împărăția lui Dumnezeu pe cât este cea a avocatului și a magistratului, pentru că Dumnezeu este Cel care i-a chemat la vocațiile lor.

Deși mulți creștini resping în mod subtil anumite ocupații ca fiind nesemnificative și privesc munca în afara slujirii religioase ca fiind „seculară”, evaluarea făcută de Becon asupra oricărui tip de lucrare ca fiind o activitate de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu este o corecție motivantă. Noi ar trebui să îmbrățișăm chemarea noastră și să privim la scopul final al muncii și vocației noastre: evlavia prin locul de muncă binecuvântează societatea, așa încât toți „să poată să Te recunoască pe Tine, dătătorul tuturor lucrurilor bune, și să glorifice numele Tău sfânt” (Făina rugăciunilor evlavioase).


Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.

Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.