Premergătorul din Florența

Girolamo Savonarola (1452-1498)


Înconjurând baza monumentului lui Luther din Worms, Germania, stau patru premergători ai Reformei Protestante – Jan Hus, John Wycliffe, Peter Waldo și Girolamo Savonarola. Nu ar fi putut avea personalități mai diferite, și totuși fiecare a inspirat reforma lui Luther în propriul său mod. Luther a fost în mod personal motivat de Savonarola: atunci când Luther călătorea spre Dieta de la Worms în 1521 pentru a fi judecat – după ce a ars bula papală care îl excomunica – el purta asupra lui imaginea călugărului Dominican.

Întrucât Luther se confrunta cu posibilitatea morții la Worms, poate că el și-a comparat propria viață cu cea a lui Savonarola: cu o voce profetică, Savonarola condamnase corupția bisericii din Roma. Conflictul lui cu papa atinsese punctul culminant prin excomunicarea lui și executarea lui prin foc. La fel, și Luther a fost excomunicat pentru reclamațiile lui împotriva abuzurilor papale. Și, deși Luther a scăpat de propria-i sentință la moarte, el a găsit o rezonanță specială cu Savonarola; după doi ani în care s-a ascuns în Castelul Wartburg, Luther a publicat meditațiile lui Savonarola asupra Psalmilor 51 și 31 scrise în închisoare și l-a lăudat ca „acel om evlavios din Florența”.

Preotul oamenilor

Născut într-o familie înstărită din Ferrara, Italia, în 1452, Savonarola a fost un tânăr precoce cu o înclinație către învățătură. Deși părinții lui plănuiau pentru el domeniul medical, el a luat o decizie bruscă la 23 de ani, alăturându-se ordinului Dominican după ce a fost dezamăgit de vanitatea culturii italiene. Ca tânăr călugăr, el s-a cufundat adânc în scrierile lui Thomas Aquinas și în Scriptură, demonstrând rapid o minte încăpătoare, care i-a permis să memoreze cea mai mare parte din Scriptură.

Savonarola a ajuns în Florența în 1490, deja renumit pentru învățătura lui, dar predicarea lui a fost ceea ce l-a catapultat în centrul reformei și politicii florentine. Adesea, din catedrala din Florența, Savonarola obișnuia să predice miilor de oameni în limba curentă, cu imagini puternice și limbajul simplu din Scriptură. El a proclamat harul salvator al lui Cristos cu autoritate biblică, în același timp criticând și desființând practicile imorale ale liderilor politici și eclesiastici.

Excomunicat

Între 1494 și 1498, Savonarola a stârnit schimbări politice și sociale dramatice. Predicarea lui a devenit mult mai profetică. Punând accent pe întoarcerea lui Cristos, el a chemat Florența să trăiască precum noul Ierusalim. Reforma lui morală s-a infiltrat în reorganizarea politică, pe măsură ce a lucrat să înființeze o „republică creștină”, în mare parte similar cu ceea ce Calvin a făcut mai târziu în Geneva.

În timp ce se apropia de punctul culminant al acestor schimbări, el a organizat tineretul din Florența pentru a da un exemplu și a incita la reformă, precipitând mai multe „Focuri de tabără ale vanităților” ca protest față de Carnavalul Mardi Gras anual. Acești tineri i-au îndrumat pe locuitori să distrugă instrumente ale tentației precum măști de carnaval, cărți de joc, rochii rafinate, machiaj, oglinzi și chiar instrumente muzicale. Ultima astfel de activitate a avut loc în Piazza della Signoria din centrul Florenței pe 7 februarie 1497, doar cu câteva luni înainte ca Papa Alexandru al VI-lea să-l excomunice pe Savonarola.

După excomunicarea lui, conflictul lui Savonarola cu Papa Alexandru al VI-lea a explodat când papa a pus mâna pe scrisori pe care Savonarola le trimisese regilor Franței, Angliei, Spaniei, Ungariei și Împăratului Germaniei, pledând cu ei să cheme un consiliu eclesiastic care să-l destituie pe papă pentru abuzurile lui. Savonarola nu s-a opus oficiului, ci persoanei lui Alexandru al VI-lea și, în acest fel, s-a deosebit de criticile mai expansive ale Reformatorilor de mai târziu față de autoritatea papală și doctrina catolică.

Scânteia lui Luther

În măsura în care Savonarola a afirmat întâietatea lui Petru, a încurajat devotamentul față de Maria și a tins către o perspectivă semi-pelagiană asupra mântuirii, el a rămas din punct de vedere doctrinar în interiorul Bisericii Romano-Catolice. Dar în măsura în care Savonarola a chemat la reformă morală, a condamnat abuzurile papale și a înălțat autoritatea Scripturii, el a anticipat Reforma.

Deși mișcarea izolată de reformă a lui Savonarola în Florența nu a continuat mult timp în Italia după moartea lui, predicarea lui pasionată și reformele lui zeloase au expus corupția bisericii la fel ca un chibrit care este aprins pentru puțin timp, dar puternic, într-o peșteră întunecată. Scânteia lui Savonarola era același tip de scânteie cu care Luther, doar douăzeci de ani mai târziu, avea să-și aprindă propriul foc pentru reformă.


Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.

Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.