Matei 6:1-18 – Rugăciunea și adevăratul post (partea a 2-a)


| Text biblic: Matei 6:1-18 | Serie: Evanghelia după Matei

Luaţi seama să nu vă îndepliniţi dreptatea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei! Altminteri, nu veţi mai primi nicio răsplată de la Tatăl vostru, Care este în ceruri!

2 Aşa că, atunci când faci milostenie, nu suna din trâmbiţă înaintea ta, cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au primit răsplata! 3 Tu însă când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, 4 pentru ca milostenia ta sa fie făcută în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

5 Atunci când vă rugaţi, să nu fiţi ca ipocriţii, căci lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au primit răsplata! 6 Ci tu, când te rogi, intră în camera ta, încuie uşa după tine şi roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti. 7 Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi cuvinte, cum fac neamurile care cred că, dacă spun multe cuvinte, vor fi ascultaţi. 8 Voi să nu fiţi ca ei, pentru că Tatăl vostru ştie de ce anume aveţi nevoie mai înainte ca voi să-I cereţi. 9 Iată deci cum trebuie să vă rugaţi:

«Tatăl nostru, Care eşti în ceruri,
sfinţească-se Numele Tău,
10 vie Împărăţia Ta,
facă-se voia Ta,
precum în cer, aşa şi pe pământ!
11 Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!
12 Şi ne iartă nouă greşelile noastre,
precum şi noi iertăm celor ce ne greşesc!
13 Şi nu ne lăsa să cădem în ispită,
ci izbăveşte-ne de cel rău!
(Căci a Ta este Împărăţia
şi puterea şi slava, în veci. Amin!)»

14 Dacă le iertaţi oamenilor greşelile, şi Tatăl vostru cel ceresc vi le va ierta vouă, 15 dar dacă nu-i iertaţi pe oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile.

16 Atunci când postiţi, să nu afişaţi nişte feţe posomorâte ca ipocriţii care îşi urâţesc feţele, ca să le arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata! 17 Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

(Matei 6:1-18, NTR)


Despre post

Postul este menționat de multe ori în Noul Testament, iar aproape de fiecare dată referințele au un ton favorabil. Este posibil, datorită și contextului iudaic, ca la începutul bisericii primare postul să fi constituit un aspect foarte imporant pentru credincioși, de odată ce în manuscrisele mai târzii apar texte la care este adăugat termenul post (Matei 17:21; Marcu 9: 29; Fapte 10: 30; 1 Cor. 7: 5) (În manuscrisele originale timpurii nu apare termenul post). Deși exagerarea acestor primi creștini cu privire la post este ușor de sesizat, adevărul rămâne că postul adecvat este o formă legitimă pentru devoțiunea noastră spirituală.

Faptul că Isus spune, atunci când postiți, arată că postul este ceva normal și acceptabil pentru viața creștină. El presupune încă de la început că vor fi anumite momente în care ucenicii Lui vor posti. El nu oferă metode, nici ocazii sau perioade specifice în care trebuie să se postească. Ucenicii lui Isus nu au postit atunci când El era cu ei pentru că postul este asociat în primul rând cu perioadele de jale sau nevoi sprituale mari. Atunci când ucenicii lui Ioan au venit la Isus să întrebe despre post Isus răspunde: Se pot jeli nuntaşii atâta vreme cât mirele este cu ei? Vor veni însă zilele când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. (Matei 9: 14-15). În acest context, Isus a asociat postul cu jalea.

Nicăieri în Scriptură postul nu este asociat cu mijlocul prin care cineva poate ajunge să trăiască niște experiențe spirituale supranaturale, sau viziuni, sau înțelegeri speciale – așa cum scepticii, incluzând aici chiar și pe unii creștini sceptici, susțin. Postul este adecvat pentru perioada aceasta istorică pe care noi o trăim pentru că Hristos este absent fizic, însă el este adecvat doar ca răspuns la un timp special de testare, încercare sau luptă pe care providența lui Dumnezeu o hotărește în viața celui credincios.

Pocăința era acompaniată deseori de post. David după păcatul cu Betșeba și uciderea lui Urie îl regăsim rugându-se pentru iertare și postind. Daniel când cerea iertare Domnului pentru păcatele poporului îl regăsim de asemenea postind. Interesant de observat atitudinea lui Ahab, care atunci când este confruntat cu păcatele sale de către Ilie și este anunțată judecata lui Dumnezeu își rupe hainele după el și merge și postește în sac și cenușă. Dumnezeu răspunde la pocăința lui amândându-i judecata (1 Împ. 21: 27-) … uitați-va la reacția unei națiuni păgâne, cetatea Ninive, care atunci când se pocăiește însoțește penitența lor cu post. De asemenea îl regăsim pe Dumnezeu răspunzând …

Postul este adecvat pentru perioadele de durere. Înainte ca Dumnezeu să îi ia lui David copilul născut din Batșeba, îl vedem pe David acompaniind rugăciunile lui cu post (2 Sam. 12: 16). David a postit de asemenea când a murit Abner (2 Sam. 3:35). În timpul unor dureri profunde precum acestea, postul este răspunsul natural al omului.

Pericolul de nedescris a adus perioade de post. Împăratul Iosafat vestește un post pentru tot Iuda atunci când cetatea Ierusalimului era amențată de invazia moabiților și amoniților (2 Cron 20:3 … v. 23). Omenește vorbind nu aveau cum să câștige așa că au început să strige la Dumnezeu pentru ajutor. Împărăteasa Estera cere un post de 3 zile – context în care nu se precizează nimic de rugăciune … părerea mea este că pentru Estera rugăciunea poporului și vocea disperării îndreptată către Yahve era mai important decât reținerea de la mânare (Estera 4: 16). Dar din nou se vede urgența și separarea de orice pentru a sta înaintea lui Dumnezeu implorând ca îndurarea Lui să răsară peste națiune.

Postul era asociat cu primirea sau proclamarea unor revelații speciale. Când Daniel a început să contempleze cu privire la profețiile lui Ieremia despre Ierusalim (Dan. 9: 23) … În timp ce se afla în rugăciune Dumnezeu îi oferă înțelegere cu privire la profeția lui Ieremia. Postul lui Daniel a acompaniat într-un mod natural căutarea lui profundă și disperată de a înțelege voia lui Dumnezeu.

Postul deseori acompania începutul unei sarcini sau lucrări importante. Isus a postit 40 de zile după care a și-a început lucrarea. Înainte și după ce biserica din Antioh i-a pus de-o parte pe Saul și Barnaba pentru o lucrare specială s-au rugat și au postit. Mă întreb oare cum ar arăta bisericile noastre astăzi, dacă membrii lor ar fi mai serioși în privința voii lui Dumnezeu și s-ar dedica cu seriozitate la înțelegerea Cuvântului Lui atunci când pun departe păstori, sau prezbiteri, sau diaconi, sau misionari pentru lucrarea Domnului? Biserica din Antioh a căutat și a urmat voia lui Dumnezeu. Oamenii care sunt consumați cu o astfel de preocupare înaintea lui Dumnezeu, dragilor, nu mai au nevoie de pauză de masă.

În aproape toate exemplele scripturale postul autentic este legat de rugăciune. Poți să te rogi fără post, dar nu poți posti fără rugăciune. Postul este o afirmare a unei rugăciuni intense, a unei lupte profunde spirituale înaintea lui Dumnezeu. Nu este niciodată o faptă sau ceremonie izolată, care ar putea avea vreo eficacitate sau merit prin ea însăși. Nu are nici o valoare – de fapt devine păcat – atunci când este practicat din orice alt motiv în afara cunoașterii și umblării în voia lui Dumnezeu. Iar pentru o înțelegere bibilică și corectă a unei astfel de afirmații este obligatorie o perspectivă biblică și corectă cu privire la ce este voia lui Dumnezeu.


La sfârșitul anului trecut am vorbit mai multe lucruri despre rugăciune și nădăjduiesc că noi toți înțelegem rugăciunea mai bine și o practicăm mai frecvent. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom continua și anul acesta să studiem, să aprofundăm și să ne rugăm.

Un comentator biblic a observat la un moment dat că cel mai mare pericol pentru religie este ca vechiul eu să devină simplu religios. Sunt mulți oameni astăzi precum evreii din vremurile lui Isus care cred că îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu când de fapt realitatea este alta, iar ei se înșeală amarnic. Este ușor să-ți îmbraci eul în haine religioase!

Acum în contextul acesta din Matei, când Isus adresează problema rugăciunii rămâne în contextul subiectului pe care îl prezintă: neprihănirea voastră să nu fie trăită înaintea oamenilor. Isus a subliniat că neprihănirea ucenicilor Lui este diferită față de cea a fariseilor și cărturarilor, iar dorința Tatălui este ca aceștia să trăiească bucurându-se de această neprihănire a lui Hristos nu înaintea oamenilor, ci înaintea Tatălui. Isus abordează două aspecte despre această viață de rugăciune trăită înainte oamenilor.

  1. Primul aspect are de-a face cu rugăciunea ostentativă (demonstrativă, provocatoare) (6:5-6) – Isus le cere ucenicilor Lui să nu fie ipocriți în ceea ce privește rugăciunea. Ipocariții sunt actori care pretind că sunt ceea ce nu sunt de fapt. Ipocriții tot timpul performează în spatele măștilor lor frumos decorate și confortabile. Și mă întreb și eu: Oare nu tocmai acești actori sunt aceia care atrag atenția, admirația și aplauzele?

Rugăciunea care este centrată în sine, în eu, este ipocrită, pentru că prin definiție, centrul oricărei rugăciuni ar trebui să fie Dumnezeu. Închinarea adevărată este centrată în Dumnezeu. Nu există nimic sacru pe care Satan să nu dorească să îl profaneze. De fapt, adevărul este că atracția este cu atât mai mare cu cât mai sacru este. Dorința lui Satan este de a profana ceea ce îi aparține doar lui Dumnezeu. Întotdeauna suntem ispitiți să ne închinăm nouă înșine. Domnul să se îndure de noi și să ne dea har să ne centrăm închinarea numai în Persoana Preiubită a Fiului Său.

Dr. Jones spunea bine:

Avem tendința de a vedea păcatul așa cum apare el în zdrențele și canalele vieții. Ne uităm la bețivi și spunem: „Aici este păcat; iată păcatul.” Dar nu aceasta este esența păcatului. Pentru a avea o înțelegere corectă asupra lui, trebuie să te uiți la un mare sfânt, la o persoană care de regulă este evlavioasă și plină de devoțiune. Uită-te la el îngenunchiat în prezența lui Dumnezeu. Chiar și aici eul omului își face loc și omul este pus în fața tentației de a avea gânduri plăcute și măgulitoare despre sine, de a se închina mai degrabă lui însuși decât lui Dumnezeu. Aceasta și nu alta, este adevărata imagine a păcatului. Desigur, există și alte forme ale sale, dar ele nu ne arată păcatul la apogeul său; esența lui nu poate fi distinsă în formele adiacente. Sau, astfel spus, dacă vrei să înțelegi cu adevărat ceva despre natura și acțiunile lui Satan, nu trebuie să mergi la drojdia și în canalele vieții; dacă vrei să cunoști ceva despre Satan, mergi în pustie unde Domnul noastru a petrecut patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Aceasta este adevărata imagine a lui Sata, unde îl vedem ispitindu-L pe Însuși Fiul lui Dumnezeu.”

Isus nu interzice aici rugăciunea publică, pentru a-I proteja pentru ucenicii Lui. Dacă acest lucru ar fi vrut Isus să-l transmită ucenicilor cu siguranță aceștia ar fi înțeles asta. Acum, interesant este că antiteza aceasta dintre rugăciunea publică și cea privată este una bună. Dacă există persoane care sunt interesate mai mult de rugăciunea publică decât de cea privată înseamnă că acele persoane sunt mai interesate de lauda oamenilor decât de acceptarea Tatălui. O astfel de persoană este mai interesată de reputația lui decât de evlavia lui. Cheia acestui text despre rugăciunea este: „pentru ca să fie văzuți de oameni…”

Isus nu este preocupat aici de locație, ci de atitudine. Adevărul este că putem intra în cămăruța noastră și tot să nu fim deconectați de lume și de universul gândurilor noastre … de aceea ce contează este atitudinea inimii!!

  • Care este motivul din spatele rugăciunii tale este o întrebare vitală de răspuns!!!

  1. Un al doilea aspect la care se referă Isus are de-a face cu rugăciunea repetitivă (6:7-8). Isus condamnă în textul de față atitudinea unora din spatele rugăciunilor lor nefolositoare. Ei cred că dacă se roagă lung trebuie să fie și ascultați, dar cuvintele rostite de ei sunt nefolositoare. Domnul Isus nu condamnă aici rugăciunile lungi, El a făcut asta (Luca 6: 12), ci rugăciunile în care nimic nu este spus de fapt. Domnul Isus nu condamnă aici nici măcat repetiția, ci faptul că nu există nimic în spatele cuvintelor … De multe ori ni se întâmplă și nouă să auzim persoane care se roagă mult și după ce se spune amin te întrebi, dar pentru ce s-a rugat cutare??? Astfel de rugăciuni sunt nefolositoare … sau rugăciunile caristmatice de invocare în care se repetă la nesfârșit același cuvinte pentru a produce o stare. Isus condamnă astfel de rugăciuni.

Isus ne învață să ne rugăm cu inima, să ne rugăm sinceri și să căutăm atenția Lui. Rugăciunea este cadrul în care credinciosul îi oferă ocazia lui Dumnezeu să își arate providența, puterea, maiestate, frumusețea și dragostea. Petrece timp în rugăciune cunoscându-L mai mult pe Dumnezeu, nu îndrăgostindu-te de tine însuți și mulțumindu-ți sinele!