Har pentru un om mândru


| Text biblic: 2 Împărați 5:1-19, Luca 4:27 | Tematică: Harul lui Dumnezeu

Împărat peste Israel era Ioram, fiul lui Ahab (2 Împărați 3:1), el făcând ce este rău înaintea Domnului. Naaman era conducătorul armatei împăratului Siriei, un om foarte respectat datorită rezultatelor militare pe care le-a avut. Ni se oferă un detaliu, pe cât de important, pe atât de ciudat, și anume: v.1 – „căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni.” Dar Siria nu era poporul ales al lui Dumnezeu!
Însă pentru Naaman, poziția și respectul de care se bucura erau fără nicio valoare, deoarece era lepros. Viața ar fi fost extraordinar de frumoasă pentru acest om, dar nu în aceste condiții. v.1 – “Dar omul acesta tare și viteaz era lepros.”

v.2 – Un alt detaliu care ne pune în uimire este că sirienii sunt victorioși chiar și față de Israel. Printre prizonierii de război luați de sirieni, era și o fetita, care ajunge în slujba nevestei lui Naaman.

v.3 Fetița i-a zis stăpânei sale: “Oh, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui.”
Vedem respectul și grija pe care aceasta fetiță le poartă față de stăpânul ei: îl numește “domnul meu” și îi dorește binele. Ea nu a adunat ură în inima ei față de cel care a luat-o departe de familia și poporul ei. Este o fetită care se încredea în Dumnezeu. Poate de aici și încrederea stăpânilor ei de a-i urma sfatul. Pe lângă faptul că era o fetiță (și avem tendința de a nu lua în seama ce spun copiii) era și sclavă.
Nu exista nicio urmă de îndoială din partea fetiței în ceea ce privește vindecarea stăpânului ei. Ea nu spune „poate că prorocul l-ar tămădui”, ci ea este convinsă că îl va tămădui. Atunci când ești într-o stare ca cea a lui Naaman, te agăți de orice fărâmă de speranță.

v.4-6 – Naaman merge la stăpânul său și îi transmite cuvintele fetiței. Împăratul pregătește o scrisoare pe care să o trimită împăratului lui Israel.
Cuvintele scrisorii și atitudinea transmisă nu sunt cele mai potrivite. Plus că scrisoarea nu menționa nimic despre Elisei. Poate că ar fi trebuit să fie o scrisoare care să ceară permis de trecere a lui Naaman în țara lui Israel.

v.7 – Cert este că atitudinea împăratului lui Israel demască o inimă necredincioasă, el neluând niciodată în seamă prezența prorocului, așa cum vedem că face Iosafat, împăratul lui Iuda, în relatarea din cap 3:11-13, în lupta împotriva Moabului. Ce ai putea să crezi când primești o astfel de scrisoare?

v.8 – Elisei îl mustră pe împărat că și-a sfâșiat hainele: „Pentru ce ți-ai sfâșiat hainele? Lasă-l să vină la mine și va ști că este un proroc în Israel.”

v.9-10 – Îmi place cum sună versetul 9 în NTR: „Naaman a venit cu alaiul său de cai și care și s-a oprit la poarta casei lui Elisei.” În contrast cu fastuoasa venire a lui Naaman, Elisei nici măcar nu îl întâmpină, ci își trimite slujitorul.

v.11-13 – Ne este descrisă inima mândră a lui Naaman și așteptările greșite care au izvorât din aceasta. A fost profund rănit în orgoliul său. Adică nici măcar nu m-a întâmpinat personal, a trimis un slujitor?

În v.11 – „Dar Naaman s-a mâniat zicând: „Eu credeam ca va ieși la mine, se va înfățișa el însuși….” Nu doar atât, dar el avea așteptări și cu privire la felul cum ar fi trebuit sa fie vindecat: „…va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, își va aduce mâna pe locul rănii și va vindeca lepra.” Era prea mândru ca să accepte condițiile impuse de proroc și disprețuiește metoda folosită de acesta. „N-aș fi putut oare să ma spăl în ele (râurile Damascului) și să mă fac curat?” De ce nu s-a spălat atunci în râurile Damascului, de a venit până în Israel!? Pe Naaman nu apele, indiferent care ar fi fost acestea, l-ar fi vindecat, ci ascultarea în credință de Cuvântul Domnului.
Și în v. 12b: „… Apoi s-a întors și a plecat plin de mânie.

Noi, oamenii, în ceea ce privește viața spirituală, avem o dorință înnăscută de a merita ceea ce vrem sa primim. Am fi dispuși sa facem cel mai greu lucru, dar nu să credem.

v.13 – Slujitorii realizează că din cauza mândriei stăpânul lor ar putea pierde șansa de a fi vindecat și mijlocesc pe lângă el. „Părinte, dacă profetul ți-ar fi spus să faci un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult acum, când ți-a spus să te speli ca să fii curat!” (NTR). În Cornilescu este tradus: „Spală-te, și vei fi curat.” La fel ca fetița, ei nu spun: „poate vei fi curat”, ci „vei fi curat.”

Noi, oamenii, în ceea ce privește viața spirituală, avem o dorință înnăscută de a merita ceea ce vrem sa primim. Am fi dispuși sa facem cel mai greu lucru, dar nu să credem. Credința este sfârșitul încrederii în propriile puteri și merite și este încrederea în Altcineva care să te poarte, să-ți dea ceea ce nu poți obține singur. Smerenia este lucrarea Duhului Sfânt în inima noastră, care ne face sa ne vedem totala stare de neajutorare înaintea lui Dumnezeu. Este acea zdrobire a inimii și recunoaștere că nu te poți ajuta singur.

Slujitorii spun: „…dacă ți-ar fi spus să faci un lucru greu…” Pentru Naaman, lucrul cerut de Elisei a fost cel mai greu lucru care i s-ar fi putut cere. Orice altceva ar fi fost mai ușor pentru el. Cu greu însă a putut trece peste orgoliul lui de om important, de sentimentele rănite că l-a întâmpinat un slujitor și că i s-a cerut sa facă un lucru atât de banal.

v.14 – Ne este descrisă minunea. „S-a pogorât atunci și s-a cufundat de șapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, și s-a curățit.” Este de apreciat că Naaman s-a lăsat înduplecat de slujitorii lui și că a ascultat.

De acum înainte, vedem în Naaman un om transformat. Dacă în v.8 Elisei spune: „trimite-l la mine și va ști că este un proroc în Israel”, nu „un Dumnezeu în Israel”, în v.15 Naaman spune: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel.” Elisei și-a îndeplinit menirea de proroc, L-a reprezentat cu cinste pe Dumnezeu. Naaman se numește acum pe sine „robul tău”, robul lui Elisei. Nu se mai umfla de mândrie, ci se smerește înaintea prorocului Domnului.

Ca semn de recunoștință, Naaman vrea să-i ofere lui Elisei un dar. Motivul refuzului lui Elisei să fie oare eliminarea oricărei încrederi a lui Naaman în ceea ce avea? Să nu-i dea prilej vreodată să spună: “pentru că se aștepta la ceva din partea mea, de aceea m-a vindecat.” Oricum, posesiunile lui nu i-au fost de niciun folos în obținerea vindecării.

v.16 – Naaman a stăruit de Elisei să primească, dar el n-a vrut. Vedem în Elisei o persoană care nu a fost în vreun fel lacomă de câștig.

v.17-19 – Transformarea lui Naaman se vede și din dorința ca de acum să I se închine doar Domnului: “…îngăduie să se dea robului tău (v.15 și 17) pământ cât pot duce doi catâri, căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere-de-tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului.” Inima lui Naaman era de acum hotărâtă să I se închine doar Domnului. Nu-l mai interesa ce vor spune cei din casa lui, prietenii, cunoscuții. Ce transformare!