Credința care se închină


Acești patriarhi sunt un mare exemplu pentru noi, deși pe alocuri când deschizi în cartea Geneza nu pare să fie așa și viețile lor sunt foarte controversate. Însă vreau să păstrăm în minte că și viețile noastre sunt controversate. Și noi avem slăbiciunile noastre, și noi avem problemele noastre. Și de foarte multe ori avem foarte multe probleme și foarte multe slăbiciuni. Dar tocmai acest lucru, că ei au fost oameni cu slăbiciuni și totuși acești oameni cu slăbiciuni au putut să fie oameni ai credinței este o dovadă vie că și noi astăzi, oameni slabi, oameni cu foarte multe particularități neobișnuite, ciudate, uneori (sau de multe ori) păcătoase, în ciuda tuturor acestor lucruri Dumnezeu poate să ne facă oameni ai credinței.

Trebuie să credem lucrul acesta, că dacă Dumnezeu a folosit slăbiciunile oamenilor acestora și viețile lor și eșecurile lor – uneori citești viețile lor și spui: „Uau! Dar cum a putut să fie în stare să facă așa ceva?” Și cu toate acestea deschizi cartea Evrei și Dumnezeu spune că nu Îi este rușine să spună că este Dumnezeul acestor oameni! Și asta e o încurajare, încă de la început este o încurajare pentru noi toți.

Aș vrea în dimineața aceasta să ne gândim în felul acesta, înainte să pătrundem în textul nostru: Care sunt provocările credinței tale? Care sunt lucrurile pe care Dumnezeu ți le cere să le faci și te îndoiești, eziți? Sunt lucruri în inima ta pe care nu le crezi cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu?

Noi toți ne batem cu pumnul în piept și spunem că suntem oameni care credem. Dar de foarte multe ori se vede de fapt reversul, că punem la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu.

Ascultați! Nădăjduiesc ca mesajul din dimineața aceasta să ne arate câte probleme avem la nivelul inimii noastre și să vedem cât de multe sunt situațiile în care nu credem promisiunile lui Dumnezeu sau nu credem Cuvântul lui Dumnezeu. Noi toți ne batem cu pumnul în piept și spunem că suntem oameni care credem, rezonabili. Dar de foarte multe ori se vede de fapt reversul, că punem la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu. Ar fi multe exemple, dar nu vreau să intru în aceasta încă de la început.

Credința îl mișcă pe Avraam să se închine în mijlocul încercării

Dumnezeu încearcă inimile noastre, nu pentru că nu ar ști ce este acolo, ci pentru a ne ajuta pe noi să vedem ce este acolo.

Haideți să ne uităm la versetele 17-19: Credința îl mișcă pe Avraam să se închine în mijlocul încercării. Ne-am uitat la două aspecte data trecută cu privire la credință, cu privire la credința lui Avraam, iar în dimineața aceasta ne vom uita la această credință a lui Avraam și o vom vedea în contextul închinării sau în mijlocul încercării, în mijlocul testului sau în mijlocul ispitei. Dumnezeu încearcă inimile noastre, nu pentru că nu ar ști ce este acolo, ci pentru a ne ajuta pe noi să vedem ce este acolo. Asta este aplicația mesajului de astăzi și subiectul mesajului de astăzi.

Dumnezeu încearcă inimile noastre, a încercat inima lui Avraam – nu pentru că nu ar fi știut ce este în inima lui Avraam, ci pentru a ne ajuta pe noi și a ajuta pe Avraam să vadă ce este acolo. Iar în acest demers nădăjduim că ceea ce se va vedea în inimile noastre va fi o credință autentică – pentru că în ce privește viața lui Avraam e dovedit că ceea ce a fost acolo a fost o credință autentică, care s-a încrezut în promisiunile și în cuvântul lui Dumnezeu, am zice noi astăzi, în secolul 21, până la extremă. Până la extremă.

Haideți să facem mai multe observații cu privire la textul nostru. Versetul 17: „Prin credință l-a jertfit Avraam pe Isaac atunci când a fost pus la încercare (sau când a fost ispitit). El, cel care a primit promisiunile, a fost gata să-și jertfească singurul fiu.”

Dumnezeu dă har în încercare

Prima observație pe care o facem cu privire la acest moment din viața lui Avraam este că Dumnezeu știe cum să formuleze cerințele și lucrarea pe baza puterii harului pe care El planifică să îl dea. Adică Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să facă exact ceea ce Dumnezeu știa că o să îi dea har să facă. Înțelegeți? Dumnezeu nu-i cere lui Avraam ceva ce știa că Avraam nu o să poată să facă. Și de ce a putut Avraam să facă? Pentru că Dumnezeu i-a dat har. De unde știm lucrul acesta? Unul dintre pasaje este Corinteni 10:13: „Nu v-a cuprins nicio ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu care este credincios nu va permite să fiți ispitiți peste puterea voastră, ci odată cu ispita a pregătit și mijlocul de a o putea răbda.” Ascultați! Pasajul acesta de foarte multe ori este este afirmat, uneori cu foarte mult curaj, dar nu-l disecăm, nu stăm să ne gândim la pasajul acesta. Și nu facem bine!

Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să facă exact ceea ce Dumnezeu știa că o să îi dea har să facă.

Când spune aici că „nu v-a cuprins nicio ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească”, nu vorbește de puterea omenească în general. Vorbește despre puterea omului, dar putere pe care i-o dă Dumnezeu să o aibă. Niciunul dintre noi nu avem putere să stăm în fața ispitei! Sunteți de acord cu mine? Niciunul dintre noi! Dacă Dumnezeu n-ar da har, niciunul dintre noi nu am avea putere să stăm în fața nici măcar unei ispite mărunte. Niciunul dintre noi! Și nimeni în lumea aceasta nu ar putea să facă față în niciunei ispite dacă Dumnezeu nu ar da har. Dumnezeu, pentru că este credincios, „nu va permite să fiți ispitiți peste puterea voastră” – și ascultați! A doua parte este foarte interesantă: „și odată cu ispita a pregătit și mijlocul de a o putea răbda”. Adică ispita este tot planul lui Dumnezeu? Da!

Dumnezeu nu ispitește ca să păcătuim

Știu că sunt foarte multe păreri cu privire la ispită, iar de cele mai multe ori oamenii nu vorbesc foarte mult despre ispită pentru că e foarte dificil. Într-adevăr, Iacov 1 spune că cel care ispitește este Ispititorul. Că Dumnezeu nu ispitește. Dar ascultați! Iacov capitolul 1 vorbește într-o anumită direcție despre ispită, în sensul în care ești ispitit să păcătuiești. Însă, zice un mare teolog, John Owen, cu care sunt de acord – am stat și am meditat și mi s-a părut foarte interesant aspectul acesta; sper să nu îmi schimb perspectiva, dar ea pare foarte interesantă – în momentul în care Dumnezeu îl ispitește, dar împreună cu ispita aceasta pregătește har și nu este spre distrugere și spre păcătuire, ci spre binecuvântare și sfințire, vorbim despre cu totul altă natură a ispitei.

De cele mai multe ori Biblia o numește încercare și oamenii vorbesc despre încercare sau testare. Însă, ascultați, și în ebraică, și în greacă cuvântul care este folosit pentru încercare și ispită au aceeași rădăcină. De cele mai multe ori este într-adevăr tradus „încercare” și sunt dăți când este tradus și cu „ispită”. De exemplu, termenul care apare în Geneza 22, „nacah” apare în ebraică, apare de 36 de ori în Vechiul Testament. Într-una dintre traducerile din limba engleză de 20 de ori este tradus „încercat”, iar de 12 ori „ispitit”. Acum, cum alegi traducerea? În funcție de context. Însă în esență cuvântul este același: „a ispiti”.

Ascultați! Trebuie să rețineți bine! Dacă nu rețineți bine, atunci folosiți două cuvinte diferite: „a încerca” și „a ispiti”. Când Dumnezeu ispitește, nu ispitește pentru a păcătui. Nu ajungem să păcătuim. Cel care este ispitit (sau încercat, cum gândim noi) nu ajunge să păcătuiască. Și acel test prin care trece este spre sfințirea lui, sau spre apropierea lui de Dumnezeu. În momentul în care omul păcătuiește sau ajunge să păcătuiască, Biblia spune că cel care a ispitit a fost Diavolul, Ispititorul (Iacov 1). E foarte interesant aspectul acesta.

Acum, ideea este următoare (și este motivul pentru care tind să fiu de acord cu John Owen): ambele sunt în planul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care hotărăște toate lucrurile – Iov, capitolele 1 și 2, când se vorbește despre Iov și ispita Diavolului. Cine este Cel care a fost suveran și autoritar și care și-a dat ultimul cuvânt în toate acele circumstanțe? Cine a fost? Dumnezeu! Dumnezeu a fost Cel care a fost suveran peste toate lucrurile și s-a folosit de un cățeluș și cățelușul Lui în contextul acela a fost Satan, Diavolul.

Dumnezeu ne cunoaște deja credința

Orice încercare, orice test este potrivit cu harul pe care Dumnezeu a planificat să ni-l dea și nimic nu este peste puterea pe care Dumnezeu ne-o dă.

Acum, Dumnezeu știa că credința pe care o avea Avraam îl va duce dincolo de încercare și de aceea nu l-a menajat pe Avraam. Dumnezeu a știut lucrul acesta și în momentul în care i-a cerut ceva, i-a cerut pe baza harului pe care Dumnezeu urma să i-l dea lui Avraam.

Ascultați! Acesta este un mare confort sau o mare mângâiere pentru noi, care suntem copiii lui Dumnezeu. Să știm că orice încercare, orice test este potrivit cu harul pe care Dumnezeu a planificat să ni-l dea și că nimic nu este peste puterea pe care Dumnezeu ne-o va da și ne-o dă. Când îți moare un copil, când îți moare cineva în familie, când există suferință mare, când te trezești cu un cancer, când te trezești cu o boală, acesta e primul lucru la care trebuie să te gândești: că acel test, acea încercare care ți-a fost dată ți-a fost dată și în același timp Dumnezeu a pregătit și harul ca să treci peste momentul respectiv. Asta este o mare, mare mângâiere.

Credință antrenată

O altă observație: Dumnezeu rezervă adesea încercări mari pentru credințe antrenate, care au exercițiu. Interesant că Dumnezeu nu l-a încercat pe Avraam decât după ceva timp. Interesant e când deschideți în Geneza 22:1 și citiți narațiunea aceea – se zice că „După o vreme”. După o vreme. S-au întâmplat câteva lucruri: a venit Ishmael, s-a născut Isaac și după ceva vreme Dumnezeu i-a cerut să facă lucrul acesta. Și acel „după ceva vreme” reprezintă tocmai aspectul acesta: că Dumnezeu a rezervat această specifică, particulară încercare pentru Avraam după o anumită perioadă tocmai pentru că Avraam avea credința antrenată. Fusese deja antrenat să se încreadă în mână bună și înțeleaptă a Dumnezeului ceresc.

Cele 3 aspecte cu privire la ispită, ce vorbeam puțin mai devreme. Încercări de la Dumnezeu, care întotdeauna sunt exterioare, iar El (adică Dumnezeu) acționează în trei feluri: pozitiv, prin faptul că oferă har celor care sunt ispitiți; negativ, prin îndepărtarea unor resurse; și privat, prin împietrirea inimilor oamenilor, care se precipită la rău singuri în cele din urmă – și vedem asta în cazul unui Faraon. Dacă citiți textul acela cu ieșirea din Egipt, e foarte interesant că în primă fază vorbește despre Dumnezeu, care împietrește inima lui Faraon, iar după aceea la un moment dat limbajul se schimbă și spune că Faraon și-a împietrit de unul singur inima. Înseamnă că Dumnezeu i-a împietrit inima, iar inima lui Faraon nu era împietrită? Nu, inima lui Faraon eram împietrită, dar Biblia folosește limbajul acesta tocmai pentru că vorbește de această providență a lui Dumnezeu, care folosește inimile oamenilor în contextul acesta al lui Faraon, care avea o inimă împietrită.

Doar Dumnezeu are dreptul să-Și schimbe poruncile

Ispitirea sau testarea lui Avraam este o poruncă pozitivă, de a-și aduce fiul ca jertfă. Vreau să înțelegeți 3 aspecte. Primul, că dacă Avraam ar fi adus pe Isaac ca jertfă fără porunca lui Dumnezeu ar fi fost un păcat. Dacă Avraam se trezea într-o bună dimineață și la cafea se gândea: „Ce ar fi să-I arăt lui Dumnezeu cât de mult Îl iubesc? Și ar fi interesant să-I demonstrez cumva afecțiunea inimii mele, intensitatea ei. Hai să-l aduc pe Isaac ca jertfă!” Și Avraam hotăra în inima lui să-l aducă jertfă pe Isaac. Era păcat lucrul acesta. Ar fi fost păcat. De ce? Pentru că Dumnezeu nu vrea astfel de jertfe umane. Cine aduceau jertfe umane? Națiunile de lângă, păgânii, și Dumnezeu le-a zis că „voi trebuie să fiți diferit față de ei”.

Există o singură persoană în universul acesta care poate să schimbe natura legilor pe care le dă, cu un anumit scop: Cel care dă legile, Dumnezeu!

Interesant este că ceea ce Dumnezeu a cerut nu a fost păcat. Adică dacă Avraam se gândea de unul singur acasă: „A! Să-l aduc pe Isaac ca jertfă!”, ar fi fost păcat. Dar prin faptul că Dumnezeu îi cere lui Avraam să facă lucrul acesta, asta nu e păcat. De unde știm lucrul acesta? Pentru că Dumnezeu nu poate să ceară ceva rău!

O hermeneutică corectă

Dragilor, dacă Dumnezeu ar cere ceva rău, asta ar fi împotriva naturii Lui, care este sfântă. Dar trebuie să menționăm ceva aici. Pentru că George poate să se scoale mâine dimineață și să zică: „A! Ar trebui să o aduc pe Andreea ca jertfă!” Și Andreea ar zice: „Nu, nu, nu, nu, nu! Eu hotărăsc asta!” Ascultați care e mențiunea: nu înseamnă că același lucru ni se cere și nouă. E foarte important ce fel de hermeneutică (sau interpretare) aplicăm textului Scripturii.

Ascultați! Dacă spui că Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea și de aceea și noi trebuie să ne odihnim, atunci înseamnă că toți trebuie să ne aducem întâiul născut ca jertfă, pentru că așa i-a cerut Dumnezeu lui Avraam, ca să dovedească că Îl iubește mai presus de orice. Înțelegeți ce vreau să zic? Unii zic așa: „De unde știm că trebuie să ne odihnim în ziua a șaptea? A, la creație Dumnezeu s-a odihnit! Acela e un exemplu pentru noi!” Serios? Dacă El e un exemplu pentru noi și noi ținem ziua a șaptea pentru că Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea, înseamnă că noi toți ar trebui să ne aducem copiii, primii născuți, ca jertfă, pentru că așa i-a cerut Dumnezeu lui Avraam. Înțelegeți care e hermeneutica, care e interpretarea aici? Nu pot să faci lucrul acesta!

Uitați un alt exemplu. E greșit să furi? Da? Nu? Vă e frică să răspundeți. E greșit să furi, în vechiul și în noul legământ! În vechiul legământ era una dintre porunci. În noul legământ, Pavel spune de foarte multe ori: să nu fiți așa, să nu furați. Acum, Dumnezeu, când poporul lui Israel iese din Egipt, exact înainte să iasă din Egipt, le spune: „Să împrumutați de la vecinii voștri toate bijuteriile lor, tot aurul, tot ce au, împrumutați de la ei!” Și spune: „Și astfel au jefuit copiii lui Israel pe egipteni.” Cum poate să ceară Dumnezeu așa un jaf național? Adică Dumnezeu nu știa? „De fapt, stai puțin că El a zis adevărul, dar ei au preschimbat în minciună și în hoție și au pervertit ceea ce Dumnezeu a cerut, pentru că Dumnezeu le spusese doar să împrumute! Trebuiau să le înapoieze! Nu, ei au greșit!” Sunt unii care spun așa. Nu! Dumnezeu le-a zis să fure! Să-i fure pe egipteni.

Deci Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și aducă întâiul născut ca jertfă – adică, ascultați: să-l omoare și să-l pună pe foc. În felul ăsta se duceau jertfele: erau jertfă de sânge și jertfă prin foc. Și Dumnezeu îi cere lui Israel puțin mai încolo să fure o națiune întreagă. Cine este Dumnezeu să facă lucrurile acestea? E Dumnezeu!

Dumnezeu are dreptul să schimbe, pentru o situație specifică, natura poruncilor sau legilor pe care le dă.

Ascultați: există o singură persoană în universul acesta care poate să schimbe natura legilor pe care le dă, cu un anumit scop: Cel care dă legile, Dumnezeu! Dumnezeu poate să schimbe pentru anumite situații specifice natura legii Lui. Și, ascultați, doar El are dreptul să facă lucrul acesta! Iar dacă Dumnezeu nu spune: „Și așa cum i-am cerut lui Avraam, să aduceți și voi toți întâiul născut ca jertfă!” Dacă Dumnezeu nu spune lucrul ăsta, înseamnă că pentru noi rămâne aceeași lege pe care a dat-o mai înainte. Doar El singur are voie să se joace cu ele, pentru că e Cel care a dat-o. Doar Dumnezeu poate să zică: „Auzi, furați-i pe ăia!”

Are voie Dumnezeu să schimbe natura legii? Da! Dar nu a zis: „Și să faceți așa de fiecare dată, să tâlhăriți toate națiunile!” Nu, Dumnezeu nu a zis așa! Dacă ar fi zis așa, ar fi schimbat porunca pentru totdeauna pentru toată lumea. Dar a schimbat-o doar pentru o singură perioadă, pentru o situație specifică, exact cum a fost în contextul lui Avraam. Și ascultați, revenind la exemplul nostru scurt, dacă Dumnezeu ar fi spus: „Și să vă odihniți și voi la fel și să țineți ziua a șaptea cum am ținut Eu”, atunci noi toți am fi ținut ziua a șaptea.

E aceeași discuție chiar și despre căsătorie și recăsătorire. Aceeași discuție. De aceea spune Isus că „la creație Dumnezeu a lucrat așa: a creat bărbat și femeie. Însă din cauza împietririi inimii voastre, a permis să se întâmple lucrul acesta.” Dacă Dumnezeu ar fi dat o poruncă, atunci divorțul și recăsătorirea în orice termeni ar fi fost ar fi fost nepermise. E același limbaj hermeneutic pe care îl ținem. Dacă Dumnezeu nu spune ceva negru pe alb, nu te apuci să îl ții pentru că așa a poruncit Dumnezeu, așa a făcut Dumnezeu într-un anumit punct. Pentru că dacă faci lucrul acesta, atunci trebuie să aplici aceeași hermeneutică tuturor acestor situații.

Ascultați! Nu încurajez acum divorțul și recăsătorirea, însă în anumite contexte din Noul Testament, când se vorbește de exemplu despre curvie sau despre, cum zice Pavel, momentul în care ești căsătorit cu un necredincios și necredinciosul să nu mai vrea să stea cu tine și cere divorț… Atunci trebuie să faci lucrul acela. Dacă Dumnezeu ar fi spus în contextul creației: „Și vă poruncesc să faceți lucrul acesta!” Atunci ar fi fost păcat să divorțezi, în orice context. În orice context ar fi fost păcat.

Dumnezeu are voie să ceară ceea ce El consideră că este nevoie pentru a ne ajuta în umblarea noastră cu El

Al treilea lucru: Dumnezeu are voie să ceară ceea ce El consideră că este nevoie pentru a ne ajuta în umblarea noastră cu El. Deci: 1. Dacă Avraam ar fi adus pe Isaac ca jertfă fără porunca lui Dumnezeu, ar fost un păcat. 2: Ceea ce a cerut Dumnezeu nu a fost păcat, pentru că El are dreptul să schimbe, pentru o situație specifică, natura poruncilor sau legilor pe care le dă. 3: Dumnezeu are voie să ceară ceea ce El consideră că este nevoie pentru a ne ajuta în umblarea noastră cu El.

Când credința îți este testată, crede în Cuvântul lui Dumnezeu și bucură-te de puterea lui Dumnezeu!

Acum, această lucrare interioară a lui Dumnezeu în contextul acestui test sau acestei ispitiri, cum vreți să o numiți (dacă vă simțiți mai confortabil cu „test” sau „încercare”, folosiți-l așa) este confirmată de credința lui Avraam. Avraam se încrede pe deplin în Dumnezeu, deși porunca Acestuia părea contradictorie. Uitați-vă bine în text: „prin credință l-a jertfit Avraam pe Isaac atunci când a fost pus la încercare, el, cel care a primit promisiunile.” Și una dintre promisiuni a fost că în sămânța lui Isaac va primi moștenitori. Moștenitori precum stelele de pe cer și precum nisipul mării. Prin cine? Prin Isaac. Nu prin Ishmael, ci prin Isaac. Și Dumnezeu spune: adu-l pe Isaac ca jertfă.

Asta pare contradicție: „Doamne, Tu zici că prin Isaac se face lucrarea asta, iar acum, în punctul ăsta, mi-l ceri pe Isaac să îl aduc ca jertfă. Asta înseamnă să-l omor!” Pare contradictoriu pentru mintea noastră umană! Însă cu toate acestea autorul spune că „prin credință l-a jertfit Avraam pe Isaac”. S-a încrezut în Dumnezeu și vom vedea mai încolo că Dumnezeu poate chiar să îl aducă din morți pe acest fiu promis. Ce credință, nu? Când credința îți este testată, crede în Cuvântul lui Dumnezeu și bucură-te de puterea lui Dumnezeu!

Încredere în Dumnezeu în singurătate

Chiar și când ni se pare contradictoriu, chiar când nu înțelegem ceea ce Dumnezeu cere… „Cum, Doamne, cum?” Nouă din zece credincioși în toată China sunt femei. Cum să aibă femeile acesta o familie? Cum să-și întemeieze o familie? Cum să se căsătorească? Nouă trebuie să se bată pe unul singur! Cum? „Facem evanghelizare! Ne ducem și evanghelizăm pe cei din lume. Ne căsătorim cu ei și se pocăiesc!” Ascultați! Sunt fete în biserică care gândesc în felul acesta! Sunt fete în biserică, care gândesc în felul acesta. În ce fel te încrezi în promisiunea lui Dumnezeu în punctul ăsta? În Cuvântul Său, care spune: „să nu existe nicio legătură între cel credincios și cel necredincios”… Când spune: „nu e decât o singură poruncă cu privire la voi: să nu vă căsătoriți în afara Domnului!” Deci doar cu un necredincios. Încerci să-L ajuți tu pe Dumnezeu? „Hai să-I ofer un ajutor lui Dumnezeu!”

Chiar când ceea ce cere Dumnezeu este foarte greu de împlinit, e singura cale. Credința ta se dovedește tocmai în punctul acela.

În ce fel te încrezi în Dumnezeu? Știu că s-ar putea în unele locuri, poate nu la noi, ca unele fete să zică: „Ce rău ești!” Ascultați! Dacă am fi vorbit cu Avraam, dacă Avraam ar fi venit și și-ar fi spus mărturia: „Dumnezeu mi-a cerut pe 13 noiembrie să îmi aduc fiul ca jertfă, fiul pe care El mi l-a promis! A zis că prin el o să vină o sămânță! Ce ziceți, fraților? Ce ziceți, surorilor?” Aș fi zis: „O! Cum să ceară Dumnezeu așa ceva? Nu ți-a zis asta! Dumnezeu nu minte niciodată! Nu ai înțeles pentru că ai avut un vis prost! Cine știe ce ți-ai închipuit tu?!?” Și am fi început să încercăm să-l ajutăm pe fratele Avraam, că fratele Avraam are niște probleme… Problema nu este „Să ne întoarcem înapoi, să vedem ce a spus Dumnezeu!”… Problema e „Hai să vedem cum să îl ajutăm pe om!”

Dragilor, trebuie să credem ce spune cuvântul lui Dumnezeu. Și chiar când ceea ce cere Dumnezeu este imposibil de împlinit și este foarte greu de împlinit, e singura cale. Credința ta se dovedește tocmai în punctul acela. Încrederea ta în Dumnezeu se dovedește și se confirmă tocmai în punctul acela. În ce fel te bucuri tu de puterea lui Dumnezeu, de Cel care poate să facă toate lucrurile, dacă zici: „Mă duc și iau unul care nu-i credincios!” În ce fel te încrezi în puterea lui Dumnezeu, când tu ești cel care a aranjat toate lucrurile până la urmă cum te-ai gândit că ar fi mai bine? În ce fel te încrezi în puterea lui Dumnezeu?

Exemplul lui Ezechia

Cu privire la aspectul negativ, o mică paranteză. Un exemplu pe scurt în legătură cu acest aspect negativ – vă aduceți aminte, prin îndepărtarea unor resurse. Vreau doar să vă fac precizarea aceasta, pentru că mi s-a părut genială. Am luat-o de asemenea de la John Owen. Vorbește despre aspectul acesta negativ la Ezechia. Împăratul Ezechia, un împărat bun, un împărat căruia Dumnezeu i-a făcut harul și i-a extins perioada vieții. Mai rar citești despre așa ceva! Ezechia este încercat de Dumnezeu sau ispitit, testat, când primește vizita ambasadorilor regelui babilonian. Vizita aceasta a fost lucrarea providenței lui Dumnezeu și testul lui Ezechia.

Întrebarea era aceasta: Îl va proslăvi pe Dumnezeu Ezechia și va vesti bunătățile Lui și va zice: „Uite ce a făcut Dumnezeu! Uite ce a făcut Dumnezeu în această națiune! Uite ce a făcut Dumnezeu în viața mea! Ce putere are Dumnezeu să lungească când vrea El zilele unui om! Dumnezeu face ce vrea!” Sau se va lăuda cu puterea, reputația și resursele sale? Ascultați ce se întâmplă – 2 Cronici 32. Ascultați ce se întâmplă la sfârșitul acestui eveniment. 2 Cronici 32:31: „Apoi, când trimișii conducătorul din Babilon au venit la el, ca să întrebe despre semnul care se făcuse în țară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce și să cunoască tot ce era în inima lui.” Acesta e un aspect negativ: „l-a părăsit”.

Știți de ce ne aflăm de foarte multe ori în situațiile în care ne aflăm? Ca să vedem ce fel de credință avem în inimă.

Atât de greu e să înțelegi, dar trebuie să acceptăm lucrurile astea. Te întrebi: „Oare cum putea să mai aibă Ezechia parte de har și să aibă succes dacă Dumnezeu l-a părăsit? Cum?” Și spune: „ca să-l încerce și să cunoască tot ce era în inima lui.” Oare nu știa Dumnezeu ce e în inima lui? Cine trebuia să vadă ce era în inima lui? Ezechia! „A, nu Dumnezeu e Cel care face toate lucrurile astea! Ce atâta Dumnezeu? Da, mi-a lungit viața, dar până la urmă și eu m-am dat pe vegetale! Adică, uite ce sănătos mănânc!” Sau: „Ce tot atâta Dumnezeu? Uite resursele, uite ce am aici, uite ce am strâns! Știi când s-au făcut toate lucrurile astea? În domnia mea!” Poate noi nu citim în felul acesta, dar Dumnezeu îl părăsește și zice: „OK, prin puterea ta, prin resursele tale, prin tot ceea ce tu ai crezi că ai făcut lucrul ăsta? O să te părăsesc, să vedem ce se întâmplă și ca să-ți cunoști cu adevărat inima, Ezechia, și să vezi cât de slab ești! Și să vezi cât de neputincios ești și să vezi că ceea ce faci este doar să eșuezi!” Și asta s-a întâmplat. Acesta este aspectul negativ.

Dumnezeu ne arată inima noastră

Dar să revenim la Avraam și la testul lui. (Era doar un exemplu cu privire la un efect negativ cu privire la testul lui Dumnezeu). În Geneza 22:12, în momentul în care se termină acest test pe care Dumnezeu i-l dă lui Avraam, el spune: „Nu-i face nimic, pentru că acum știu că te temi de Dumnezeu.” Iarăși, aceeași întrebare: Oare nu știa Dumnezeu că Avraam se teme de Dumnezeu? Absolut că știa lucrul acesta! Dar cine trebuia să vadă lucrul ăsta? Avraam. Avraam trebuia să vadă lucrul ăsta. Avraam trebuia să își vadă inima. Avraam trebuia să vadă care este credința lui.

Un credincios cu adevărat vrea astfel de contexte imperfecte, ca să își verifice și să-și autentice și confirme lui însuși ceea ce este cu adevărat în inima lui.

Știți de ce ne aflăm de foarte multe ori în situațiile în care ne aflăm? Ca să vedem ce fel de credință avem în inimă. Să vedem cum e inima noastră, să ne-o cunoaștem. Ai avut un serviciu, dar nu au mers lucrurile acolo. Îți iei un alt serviciu, zici: „La serviciul ăsta o să fie mai bine!” Dar nici aici nu scapi de probleme! N-ai problemele pe care le-ai avut acolo, dar și aici ai probleme. Și zici: „Măi frate, dar care e treaba? Adică nu există contextul perfect?” Nu! Și în al doilea rând nu vrei context perfect! Pentru că vrei să vezi care sunt credințele inimii tale. Vrei să vezi care sunt credințele inimii tale. Vrei să vezi dorințele inimii tale. Vrei să vezi problemele inimii tale. Un credincios cu adevărat vrea astfel de contexte, ca să își verifice și să-și autentice și confirme lui însuși ceea ce este cu adevărat în inima lui.

Ați auzit de multe ori că „Exact înainte să se boteze s-a întâmplat lucrul ăsta și lucrul ăsta și lucrul ăsta! Exact înainte să se boteze! O, ce rău e cel rău!” Știți de ce s-au întâmplat toate lucrurile alea? Ca Dumnezeu să confirme inima lui! Că sunt foarte mulți care zic: „Da, vreau să-L urmez pe Domnul! Da, vreau să mă botez!” Și vin niște chestii și nu-i mai vezi cu anii pe oamenii aceia prin biserică! Și zici: „Ce rău a fost cel rău!” (De parcă ar fi putut fi bun!) „Ce ispite! Până acum nu au fost ispite! Până acum nici nu a fost boală în familie! Până acum nu a avut încercări! Și deodată, când s-a pocăit și el, uită-te ce s-a întâmplat!” Oare cum ar putea vedea persoana respectivă dacă are credință cu adevărat, dacă nu tocmai prin astfel de momente? Și spuneți-mi dumneavoastră: Nu e Dumnezeu bun, când face lucrurile astea? Ba da! Eu zic că ori de câte ori face lucrul acesta, arată cu atât mai mult cât de mult iubește pe persoana respectivă, ca să nu se înșele – să intre în botez, să intre în apă și doar să facă o baie! Și vrea să-l ferească de minciună, vrea să-l ferească de înșelătorie și să-i arate că inima lui nu e transformată și că nu aparține Domnului!

Credința trebuie încercată

Oare cum s-o fi simțit Sara în toată perioada asta? Să știi că Avraam a primit cerința asta din partea Domnului, că urmează să-l omoare, să-l ardă, să-l aducă ca jertfă Domnului… Oare cum s-o fi simțit Sara? Dar Sara a fost o femeie a credinței, nu? Interesant că pe scenă apare Avraam – el este tatăl credinței, credincioșilor. Dar cu siguranță că doamna Sara sau sora Sara a avut o atitudine bună.

Ascultați ce spuneam mai devreme: credința trebuie încercată. În felul acesta se experimentează harul lui Dumnezeu la o intensitate mai mare. Încercările, testele prin care trecem, sunt pietre de aducere aminte ale credinței, evidențe ale credinței. Când mă uit în urma mea și văd o grămadă de situații prin care am trecut și văd că Dumnezeu mi-a dat har în mijlocul încercării respective și s-au văzut ieșind din inima mea anumite lucruri, Îi dau slavă lui Dumnezeu pentru asta.

Observați? Asta e atitudinea celui credincios! Nu cum vin carismaticii și spun: „Ai văzut ce credință am avut? Ai văzut cum am vindecat? Ai văzut ce minune am făcut?” Serios? Serios? Asta e atitudinea, să te uiți în urmă și să spui că uite ce ai făcut tu? Din start, din start nu este un mod biblic de a gândi! În momentul în care te uiți în urmă și vezi minuni și lucruri cu adevărat grozave care s-au întâmplat, lucruri neașteptate și vezi credința pe care Dumnezeu ți-a dat-o, Îi dai slavă Lui! Nu-ți magnifici credința ta!

Credința trebuie încercată. În felul acesta se experimentează harul lui Dumnezeu la o intensitate mai mare.

Ascultați! Nu trebuie să ne fie teamă de teste, de încercări ale credinței. Să nu vă fie teamă! Să nu vă fie teamă, pentru că Dumnezeul pe care Îl avem este un Dumnezeu… cum? Ce zice în Corinteni Pavel? Că El este credincios. El este credincios!

Avraam l-a jertfit pe Isaac prin credință

Uitați-vă bine în textul acesta din Evrei pe care l-am citit. Ce spune? Avraam prin credință „l-a jertfit”. L-a jertfit sau nu l-a jertfit? Nu mai înțeleg! Nu l-a jertfit, nu? Pentru că Dumnezeu îl oprește – te întorci înapoi în Geneza 22 și vezi pe Dumnezeu că-l oprește. Vedeți ce credință? În inima lui, Avraam l-a înjunghiat pe fiul său, l-a pus pe altar, a pus lemnele și a dat foc. De ce? Pentru că așa a cerut bunul Dumnezeu. Dacă așa a cerut Dumnezeu, El știe mai bine ce face. Și Avraam în inima lui L-a ascultat pe Dumnezeu până la capăt – și din cauza asta autorul spune că Avraam l-a primit ca din morți înapoi. Ca din morți! În inima lui a finalizat ceea ce Dumnezeu i-a cerut să finalizeze și asta este ascultarea din inimă! Este realmente fantastic! Vă provoc să vă duceți acasă și să vă gândiți la aspectul acesta.

Ți se pare că viața ta este prea importantă? Ți se pare că lucrurile pe care le ai sunt prea importante? Ți se pare că meseria și faima pe care le ai sunt prea importante? Ai fi gata să le jertfești pentru Domnul? „A, nu-mi cere Dumnezeu asta!” Serios? Serios? „Aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie înaintea lui Dumnezeu…” (Romani 12) Tot ceea ce sunteți voi trebuie să aduceți pe altarul lui Dumnezeu și să dați foc. În felul acesta ar trebui să trăim.

Cetățeni ai cerului

Avraam în inima lui L-a ascultat pe Dumnezeu până la capăt – și din cauza asta autorul spune că Avraam l-a primit ca din morți înapoi pe Isaac.

Dar ascultați! Sunt unii oameni care atât de mult se leagă de familiile lor, de copiii lor, îi idolatrizează pe copii lor, li se închină copiilor lor. Sau și-ar da unii totul, absolut totul, ca să fie avansați, să ajungă și mai sus, și mai sus, și mai sus, și mai sus în business-ul lor sau în poziția pe care o au în firmă. Nu asta este atitudinea unui om care Îl are cu adevărat pe Dumnezeu în inimă. Se întâmplă asta? Slavă Domnului! Dar nu asta este pasiunea noastră, a inimii noastre, nu pentru asta trăim, nu pentru asta tânjim! Nu astea sunt lucrurile, nu! Eu vreau să fiu un copil al lui Dumnezeu, știu că sunt doar un trecător pe aici, doar un peregrin, cum zice și textul de aici…

Cetățenia mea nu este aici, cetățenia mea este în ceruri. Sunt doar prin trecere. Aștept cetatea cerească. Aștept să fiu cu Domnul. Aștept să Îl îmbrățișez pe Domnul. Aștept să-L văd față în față. Aștept să mă plimb și să alerg pe pășunile alea și să intru în cetate și când intru în cetate să aud pe frații și pe surorile mele cum cântă! Și nimeni nu mai este invidios că eu am alergat mai repede decât ei pe pășune, pentru că nu mai există invidie! Și toată lumea se bucură în cetatea cerească, ceea ce nu avem aici… Dar vom avea în ziua aceea!

Avraam, mă repet, nu a pus în niciun fel la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu. În niciun fel nu l-a pus la îndoială. Și asta înseamnă credință. Când nu pui la îndoială ceea ce Dumnezeu îți cere, ceea ce Dumnezeu promite, ceea ce Dumnezeu spune.

Aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie

Încă o observație cu privire la versetul asta. Ascultați! Vezi ca un har, ca un privilegiu să poți să jertfești trupul tău, să-l aduci Domnului? Îl vezi ca un har, ca un privilegiu, sau îl vezi ca pe o povară? Oare cum o fi văzut Avraam? „Doamne, mie de ce…?” Sau o fi zis: „Uau! Ce onoare! Sigur! Pe care deal vrei? Unde vrei să mă duc cu el?”

Tot timpul mă întreb dacă am fi avut parte totuși de mai multe informații în Biblie, mai ales în narațiunile astea, să se prezinte mai mult din discuții… Detaliile de aici, când Dumnezeu îi cere lui Avraam… Să vezi mai mult din reacțiile lui lui Avraam… Dar cu siguranță că a fost un om al credinței și a fost gata. Și a văzut ca un privilegiu și ca un har să facă lucrul acesta pentru Dumnezeu. De ce? Pentru că se încred în Dumnezeu. Se încredea că Dumnezeu poate să aducă din morți pe fiul lui pe care el îl aduce ca jertfă.

Toată puterea în cer și pe pământ

Avraam nu a crezut că Dumnezeu are și El putere, ci că Dumnezeu are toată puterea în cer și pe pământ!

Ascultați! El nu credea doar în nemurirea sufletului! El credea în învierea din morți! Nu a crezut că Dumnezeu are și El putere, ci că Dumnezeu are toată puterea în cer și pe pământ! Nu asta ne-a zis și nouă Isus? „Mergeți în toată lumea, faceți ucenici… Eu sunt cu voi!” Și înainte de toate lucrurile astea, știți ce spune Isus? „Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ. Mergeți!…” Cu alte cuvinte, faci toate lucrurile astea, Isus este cu tine, dar nu e orice fel de Isus… E Isus care are toată puterea! Poate să facă orice!

Adică Dumnezeu poate să întoarcă și pe soțul meu la Domnul? Da! Adică Isus poate să aducă viață și în copilul meu? Da! Adică Isus poate să vindece inima mea, după toate lucrurile prin care am trecut? Da, Isus poate să facă toate acestea. Da! Crezi tu lucrul acesta? „Dacă mă duc puțin pe la psihiatru, poate da!” Observați? Găsim căile noastre și metodele noastre, în loc să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu! Și el a crezut în împlinirea promisiunii, în ciuda faptului că nu putea discerne modul în care se va împlini. „Oare cum va face Dumnezeu lucrurile? Cum îl va aduce din morți? Oare ce va face Dumnezeu cu promisiunea aceea că tot pământul va fi binecuvântat în sămânța mea? Nu știu, dar o va face! Nu știu, dar o va face! Dacă Dumnezeu a spus lucrurile acestea, Dumnezeu le va face!”

Mă rog ca Dumnezeu să ne facă și pe noi precum părintele nostru Avraam. Să fim oameni ai credinței care nu se îndoiesc în niciun fel de Cuvântul lui Dumnezeu!