Luceafărul de dimineață al Reformei

John Wycliffe (1330-1384)


John Wycliffe a fost numit „Luceafărul de dimineață al Reformei”. Luceafărul de dimineață nu este de fapt o stea, ci planeta Venus, care apare înainte de răsăritul soarelui, în timp ce întunericul încă domină orizontul. Luceafărul de dimineață se vede clar.

Întunericul a dominat orizontul secolului al XIV-lea, secolul lui Wycliffe, care s-a născut în 1330 și a murit în 1384, aproape exact o sută de ani înainte de nașterea lui Luther. În anii adolescenței, Wycliffe era deja la Oxford. Thomas Bradwardine (cunoscut ca „Doctor Profundus”) preda teologie și William din Ockham (cunoscut pentru „Briciul lui Occam”) preda filosofie. Nu peste mult timp, Wycliffe își avea propriul loc în facultate. Numit conducător al Colegiului Balliol, Wycliffe a ținut cursuri și a scris în domeniul filosofiei. Dar atracția studiilor biblice l-a prins. S-a apucat riguros de studiul teologiei și Scripturii. Pe măsură ce a făcut aceasta, el și-a dat seama cât de mult biserica se abătuse de la curs în atât de multe direcții greșite.

Pregătind scena

În anii 1370, el a publicat 3 lucrări semnificative ca și contra-măsuri față de corupția bisericii. Prima dintre ele, Despre stăpânirea divină (1373-1374), a luat în vizor autoritatea papală. Wycliffe nu a putut găsi susținere biblică pentru papalitate. De fapt, el a argumentat că papalitatea intră în conflict și obscură adevărata autoritate a bisericii, Scriptura. A doua lucrare majoră a fost Despre stăpânirea civilă (1375-1376). Aici, Wycliffe a luat în vizor revendicarea autorității de către Biserica Romano-Catolică asupra coroanei engleze și nobilimii engleze. El nu vedea niciun motiv pentru care Anglia să fie obligată să susțină o biserică coruptă. În a treia lucrare majoră a lui, Despre adevărul Scripturii sacre (1378), el a dezvoltat mai departe doctrina despre autoritatea Scripturii.

Aceste trei lucrări au fost cruciale pentru pregătirea scenei pentru Reformă. Doi membri de facultate care erau în vizită la Oxford s-au întors cu scrierile lui Wycliffe în orașul lor natal, Praga, ceea ce mai departe l-a influențat pe Jan Hus. El avea să continue ulterior să fie un al doilea „Luceafăr de dimineață” al Reformei. Lucrările timpurii ale lui Martin Luther evidențiază amprentele lui John Wycliffe. Totuși, pe cât de importante sunt aceste lucrări, ele pălesc în comparație cu cea mai importantă contribuție a sa, Biblia Wycliffe (traducerea Bibliei făcută de Wycliffe – n.trad.).

Reforma a început cu traducerea

În Despre adevărul Scripturii sacre, Wycliffe a făcut apel ca Biblia să fie tradusă în engleză. Conform legii Romano-Catolice, traducerea Bibliei într-o limbă comună, obișnuită, era o erezie care se pedepsea cu moartea. Este aproape imposibil să ne imaginăm de ce o biserică ar vrea să țină Cuvântul lui Dumnezeu de la oameni, cu excepția cazului în care biserica vrea să mențină puterea asupra oamenilor. Wycliffe era mai convins de puterea Cuvântului lui Dumnezeu decât era de puterea pe care o exercita oficiul papal. Drept consecință, el și un grup de colegi s-au dedicat să facă Cuvântul lui Dumnezeu disponibil.

Nu doar că Biblia trebuia să fie tradusă; trebuia să fie copiată și distribuită. Aceasta era înainte de apariția tiparului (inventat în 1440), așa încât copiile trebuiau să fie făcute cu multă dificultate, manual. În ciuda provocărilor, sute de Biblii au fost produse și distribuite trupei de pastori ai lui Wycliffe, care au predicat în toată Anglia pe măsură ce cuvântul lui Dumnezeu își făcea loc către oameni. Cei care l-au urmat pe Wycliffe au ajuns să fie numiți Lolarzi. Ei au fost enclave de reformă, nu doar în Anglia, dar și în Europa.

Aceste eforturi de traducere, copiere și proclamare a Bibliei în limba engleză au fost conduse de un singur motiv, exprimat de Wycliffe în acest fel: „Este de folos bărbaților creștini să studieze Evanghelia în limba pe care o știu cel mai bine.” În ultimii ani ai săi, Wycliffe a avut de îndurat pierderea aprobării bisericii și nobilimii din Anglia. Desigur, căzuse în dizgrația papei de mult timp. Totuși, Wycliffe a declarat: „Sunt gata să-mi apăr convingerile chiar până la moarte.” El a rămas convins de autoritatea și centralitatea Scripturii și devotat chemării vieții sale să-i ajute pe creștini să studieze Biblia. După ce a suferit două atacuri vasculare cerebrale, John Wycliffe a murit pe 30 decembrie 1384.

„Eretic” și Erou

În 1415, Conciliul din Contance, care l-a condamnat pe Jan Hus la moarte, l-a declarat pe Wycliffe eretic. Oasele lui au fost deshumate și arse, iar cenușa a fost turnată în Râul Swift.

Dar eforturile reformatoare ale lui Wycliffe nu au putut fi stinse de flăcări sau oprite de declarațiile unui conciliu. Acest Luceafăr de dimineață a strălucit cu putere împotriva orizontului, anunțând venirea în curând a zilei.


Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.

Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.