Fenixul din Florența

Peter Martyr Vermigli (1499-1562)


Din copilărie, Peter Martyr Vermigli a dorit să învețe pe alții cuvântul lui Dumnezeu. La vârsta de 15 ani, el a intrat în ordinul Augustinian (ordin călugăresc – n.trad.) în orașul italian Fiesole, aproape de orașul său natal, Florența. După opt ani de pregătire teologică, Vermigli a fost hirotonit ca preot și a obținut doctoratul în teologie.

Anii care au urmat după hirotonirea lui Vermigli au deschis noi orizonturi vocaționale. El a fost ales în funcția de predicator public, o poziție ilustră în acele zile. Pe măsură ce numele lui devenea faimos în orașele italiene cele mai mari, Vermigli a fost promovat pe poziția de stareț în mănăstirea ordinului său din Spoleto, după care a fost mutat înspre sud, la marea bazilică San Pietro ad Aram din Napoli. Aici a fost locul unde viața lui s-a schimbat pentru totdeauna.

 

Neprihănirea restaurată

În perioada șederii la San Pietro (1537-1540), potrivit colegului și biografului său, Josiah Simler, „lumina mai măreață a adevărului lui Dumnezeu” a început să strălucească asupra lui. Acest adevăr, în cuvintele lui Vermigli, era că „neprihănirea lui Cristos imputată nouă de Dumnezeu restaurează complet ceea ce lipsea în această neprihănire slabă și mutilată a noastră” (The Peter Martyr Reader, 147). Era o trezire la evanghelie care i-a transformat viața și lucrarea.

Peter Martyr Vermigli

Cu o nouă viziune asupra lui Cristos și asupra evangheliei, Vermigli s-a mutat în nord în mai 1541, pentru a deveni stareț al prestigioasei mănăstiri San Frediano din Republica Lucca. În timp ce era acolo, el a inițiat o serie de reforme educaționale și eclesiastice care au fost comparate cu lucrarea lui Calvin din Geneva.

Dar după doar 15 luni de astfel de înnoire evanghelică, Papa Paul al III-lea a asigurat moartea ei prin reinstituirea Inchiziției Romane. Recunoscând discreția ca partea mai bună a curajului, Vermigli a renunțat la jurămintele lui și a luat decizia dificilă să fugă din țara sa natală.

 

Din Strasbourg la Oxford

Martin Bucer a fost cel care a aranjat numirea sa academică la Colegiul Sfântul Toma din Strasbourg. Exilatul italian trebuia să predea scrisorile sacre, ceea ce el a început să facă din Vechiul Testament.

În timp ce era în Strasbourg, Vermigli s-a căsătorit cu o fostă călugăriță din Metz, pe nume Catherine Dammartin, „o iubitoare a adevăratei religii” admirată în mod special pentru lucrările ei caritable. După opt ani de căsnicie, ea a murit în februarie 1553, dar Peter Martyr s-a căsătorit din nou – o altă Katie – în mai 1559.

După cinci ani rodnici de predare în Strasbourg, Vermigli a primit în 1547 o invitație din partea Arhiepiscopului din Canterbury, Thomas Cranmer, să fortifice Biserica Angliei, devenită de curând independentă, cu teologie reformată, ca șef al Catedrei de Divinitate din Oxford. Printre multele lucruri pe care le-a realizat în această perioadă, el a ținut lecții pe Romani, a publicat diferite tratate teologice, a susținut protestantismul la faimoasa Dispută Euharistică din 1549 și l-a asistat pe Cranmer în modelarea unei noi liturghii Anglicane.

 

Savant la Zurich

Odată cu ascensiunea Reginei Maria, care era catolică, în 1553, Vermigli a fost forțat să fugă din Anglia. Întorcându-se la Strasbourg, el a fost imediat repus în poziția sa la Școala de Seniori unde, pe lângă predare și scrierea de lucrări teologice, el se strângea cu exilați Marieni (care fugiseră din Anglia din cauza Reginei Maria – n.trad.) în casa lui, pentru studiu și rugăciune. În cele din urmă, el a acceptat un post de predare la Academia din Zurich.

În ciuda numeroaselor oportunități de a preda prin toată Europa, inclusiv multe invitații din partea lui Calvin să predea în Geneva și să păstorească congregația italiană din Geneva, Vermigli a rămas în Zurich. Singura excepție a fost călătoria lui la Colocviul din Poissy cu Theodore Beza în 1561, unde el a participat la o dezbatere cu liderii catolici în fața Coroanei Franceze și a depus mărturie în fața Reginei Caterina de’ Medici în limba lor nativă italiană.

 

Învățător al Cărții

Vermigli a murit în Zurich pe 12 noiembrie 1561, în prezența soției și prietenilor săi. Acest umanist florentin și savant reformat, care a fost egal în statură cu Calvin și Bullinger, avea să fie ținut minte pentru devotamentul lui față de Scriptură și pentru pasiunea pentru reînnoirea evanghelică. În cuvintele lui Theodore Beza, el a fost „un fenix născut din cenușa lui Savonarola”. Chiar și tabloul lui Vermigli care este afișat în Galeria Națională de Portrete din Londra atestă convingerile lui biblice. În el, ochii pătrunzători ai lui Vermigli privesc în depărtare, dincolo de rama poleită, în timp ce arată cu degetul către o carte aparte din mâna lui: Biblia.

Dar ar fi să punem o afirmație durabilă pe buzele lui Vermigli, probabil că ar fi acest îndemn: „Haideți să ne scufundăm mereu în Scripturile sfinte, să depunem eforturi să le citim, iar prin darul Duhului lui Cristos lucrurile care sunt necesare pentru mântuire vor fi pentru noi clare, directe și complet deschise” (Viața, scrisorile și predicile, 281).


Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.

Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.